Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul amical disputat, vineri, în compania echipei din liga secundă Arieşul Turda.
Arieşul Turda a deschis scorul în minutul patru, când Cătălin Bucur a şutat, imparabil, din careul de 16 metri. Fostul atacant al CFR Cluj, acum la Arieşul, Cosmin Tilincă, a majorat avantajul echipei sale, cu un şut din vole, la finalul unei acţiuni derulate în viteză, în minutul 9. Gazdele au reuşit să reducă din diferenţă abia în minutul 65, prin Sergiu Buş, pentru ca un minut mai târziu să egaleze la o fază în care portarul Pampea a fost păcălit de centrarea înşelătoare a lui Kone.
Antrenorul Alin Minteuan a folosit următoarea echipă: Mincă - Panin, N. Diogo, Mocanu, Creţu - E. Kone, Kivuvu, E. Dică - Buş, Bud, Batin. După pauză, Minteuan a schimbat toată echipa, cu excepţia portarului, iar CFR a evoluat în formula: Mincă - Maftei, Cadu, Rada, Edimar - Mureşan - Hora, Bastos, Peralta, Nicoară - De Zerbi. Partida amicală s-a jucat pe terenul "CUG", deşi iniţial a fost programată pe arena "Victoria", din cartierul clujean Someşeni.
CFR Cluj va juca un nou amical sâmbătă, de la ora 14:00, împotriva unei alte echipe din eşalonul secund, FC Bihor. Cel mai probabil, şi acest joc se va disputa tot pe terenul bazei sportive "CUG".