Gloria Bistriţa a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-1), de Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa 24 a Ligii 1.
Golurile echipei Gloria au fost marcate de Cafasso '19, '68, în timp ce pentru Universitatea Cluj au punctat Adrian Cristea '52, '74, Pele '58 şi Tony '90+2.
Gloria Bistriţa a deschis scorul în minutul 19, când în urma unei lovituri libere executate de Ciprian Petre, de la 20 metri, lateral stânga, Cafasso a reluat cu capul în plasă, din şase metri, înscriind primul său gol de la sosirea la formaţia bistriţeană, în această iarnă.
În minutul 28, Delgado (Universitatea Cluj) a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.
În minutul 52, Universitatea Cluj reuşeşte să egaleze. După o centrare de pe dreaptă, portarul Călin Albuţ a boxat în apropiere, iar Adrian Cristea a trimis mingea în poartă din 10 metri.
După numai şase minute, oaspeţii au preluat conducerea pe tabela de marcaj, scor 1-2, când, după un corner de pe partea dreaptă, francezul Steven Pele înscrie cu capul din centrul careului.
În minutul 68, Cafasso a realizează dubla, înscriind cu un şut din diagonală la colţul lung de la aproximativ 12 metri.
Universitatea Cluj preia din nou conducerea în minutul 74, prin Adrian Cristea, care înscrie cu un şut din afara careului la colţul lung, cu concursul portarului Albuţ, care nu a reuşit să respingă.
Scorul final este stabilit în minutul 90+2, 4-2 pentru Universitatea Cluj, după ce Tony, lansat în adâncime, a şutat din colţul careului mare în vinclul porţii apărate de Albuţ.
Gloria Bistriţa - Universitatea Cluj 2 - 4 (1-0)
Au marcat: 1-0 Fernando Cafasso (19), 1-1 Adrian Cristea (52), 1-2 Steven Pele (58), 2-2 Fernando Cafasso (68), 2-3 Adrian Cristea (74), 2-4 Tony (90+2)
Gloria Bistriţa: 22. Albuţ - 17. Săceanu, 27. Szukala, 6. Corallo, 18. Cafasso - 16. R. Mărginean (15. Nalaţi '67), 29. Anton - 21. Keita (8. D'Agostino '63), 30. Băjenaru (26. I. Iordache '50), 2. C. Petre - 9. Cavalli. Antrenor: Nicolae Manea.
Universitatea Cluj: 33. Boşneag - 18. Unguruşan, 6. Abrudan, 5. Pele, 14. Bazzi - 7. Delgado, 8. Nasser, 22. Boştină (24. Balde '80), 30. Ad. Cristea - 11. Machado (26. Tony '71), 9. Cl. Niculescu (20. Cojocnean '36). Antrenor: Ionuţ Badea.
Cartonaşe galbene: Băjenaru '9, Corallo '89 - Delgado '24, '28, Abrudan '86
Cartonaş roşu: Delgado '28
Arbitri: Marius Avram (central) - Aurel Oniţă, Nicolae Megheşan (asistenţi) - Cristian Sava (rezervă). Observatori: Nicolae Grigorescu, Mircea Dancu.
La meciul disputat pe Stadionul Gloria au asistat aproximativ 4.500 de spectatori, oaspeţii fiind susţinuţi de aproximativ 200 de fani.
Antrenorul Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, suspendat, a urmărit meciul de la tribuna oficială, în timp ce finanţatorul Florian Walter a stat pe banca tehnică, la fel cum s-a întâmplat şi la meciul câştigat de Universitatea Cluj în faţa formaţiei Dinamo, în etapa 24 a Ligii 1.
Sebastian Moga (antrenor secund Gloria Bistriţa): "Am pierdut un meci pe care aparent l-am avut în mână. Este inexplicabil şi incredibil ce s-a întâmplat. Am intrat iar în hora retrogradării, dar tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Nu este Albuţ singurul vinovat. Jucătorii n-au ştiut să ţină de rezultat, am aavut şi om în plus, nu am ştiut să profităm. Trebuie să strângem, rândurile şi să ne adunăm. Se pare că am reuşit să mai batem un record, să jucăm mai slab ca la Târgu-Mureş".
Adrian Cristea: "După o primă repriză nu prea reuşită, am revenit, de obicei se întâmplă când rămâi cu un om în minus. Nu ne aşteptam, am crezut în noi, am riscat şi am reuşit".
Claudiu Niculescu: "La pauză ne-am motivat extraordinar, le-am spus şi eu să aibă încredere în ei că pot întoarce rezultatul şi ne-a ieşit. A fost o presiune foarte mare, dar acest rezultat ne aduce acum linişte".
Dragoş Radu (antrenor secund Universitatea Cluj): "Am continuat jocul bun făcut cu Dinamo, am văzut dăruire şi concentrare din partea jucătorilor şi îi felicit. Suntem pe drumul cel bun. Gloria ne-a pus probleme, dar jucătorii noştri au făcut ce trebuia atât pe faza ofensivă, cât şi defensivă".