Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate (0-0) meciul disputat pe teren propriu în compania formaţiei FC Braşov, în cadrul etapei 26.
În ultimul minut de joc, Adrian Rusu (FC Braşov) a scos cu călcâiul de pe linia porţii un şut al lui Bozeşan, arbitrul lăsând jocul să continue.
Gaz Metan Mediaş - FC Braşov 0 - 0
Au marcat: -
Gaz Metan Mediaş: 12. Pleşca - 16. R. Zaharia (6. Bozeşan '46), 3. Trtovaci, 13. Akaki, 29. Vukadinovici - 21. Todea, 15. Hoban - 18. Bawab, 27. Eric de Oliveira, 22. Pârvulescu (80. Miclea '58) - 10. Fl. Bratu (20. Roman '46). Antrenor: Cristian Pustai.
FC Braşov: 13.Kajcsa - 21. Rusu, 4. Diego Gaucho, 15. Oros, 12. Cr. Ionescu - 25. Toloza - 5. Fl. Stângă, 10. Ilyeş (14. Distefano '78), 26. Wiliams - 16. Nuno Viveiros (27. Năstăsie '58), 7. Chipciu (6. Majernik '87). Antrenor: Antonio Conceicao.
Cartonaşe galbene: Chipciu '50, Wiliams '88, Gaucho '90+1
Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Eduard Ungureanu, Vladimir Urzică (asistenţi) - Dan Monea (rezervă).
La meciul disputat pe stadionul Gaz Metan au asistat aproximativ 2.500 de spectatori, formaţia din Braşov fiind susţinută de o galerie formată din 20 de persoane.
Cristian Pustai: "Un joc cu 2 reprize diferite, în prima cu oaspeţii având superioritate, iar noi am părut o echipă largă. În cea de-a doua repriză, după ce am operat 2 schimbări, am început să ne legăm jocul, ne-am creat situaţii clare de a înscrie, dar, din păcate, nu am reuşit să înscriem. Am ajuns la 40 de puncte, sunt mulţumit, chiar dacă astăzi puteam câştiga. Am avut ocazii multe la fel ca la meciul cu Târgu Mureş, dar, asta e, dacă ai ocazii trebuie să le şi fructifici".
Antonio Conceicao: "A fost meci greu, cu 2 reprize total diferite. În prima repriza am dominat clar jocul, iar în cea de-a doua Gaz Metan a fost mai bună, însă am avut şi noi şansele noastre. Sunt fericit, am obţinut un punct meritat. Gaz Metan are jucători mai înalţi şi de aceea am avut unele probleme la fazele fixe. Nu vreau să intru în polemică, dar dacă golul din prima repriză era validat, meciul avea o altă soartă. Una peste alta, cred că a fost un joc dinamic, frumos şi cred că am făcut o propagandă bună fotbalului. Astăzi nu am putut conta pe unii jucători şi s-a simţit asta în teren. Teixeira are o contuzie, am făcut şi un RMN, iar atât timp cât acuză dureri nu mă pot baza pe el".