Dinamo a învins în deplasare formaţia Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etap 32.
Golurile au fost marcate de Kone '5 şi Bakaj '40
Dinamo a deschis scorul în minutul 5, când Kone a marcat cu capul după o pasă de la Cătălin Munteanu.
În minutul 40, Bakaj a majorat scorul pentru Dinamo, după o centrare a lui Gabriel Torje.
Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti 0 - 2 (0-2)
Au marcat: 0-1 Djakaridja Koné (5), 0-2 Elis Bakaj (40)
Universitatea Craiova: 21. Lung - 18. Dănănae, 7. Gugu, 5. D. Stoica, 2. Buşu - 30. Prepeliţă, 3. D. Lopes (28. Gângioveanu '46), 8. Ologu, 9. M. Costea (86. Buleică '67) - 19. Stoianof (15. Dina '77), 20. Subotici. Antrenor: Silviu Lung.
Dinamo: 34. Bălgrădean - 3. Rubio, 21. D. Grigore, 4. Moţi, 2. Diabate - 22. Torje (19. L. Ganea '81), 5. Kone, 7. C. Munteanu (6. Mărgăritescu '77), 20. Bakaj - 9. Ţucudean (25. Dănciulescu '67), 10. Alexe. Antrenor: Ioan Andone.
Cartonaşe galbene: Ologu '39 - Moţi '35, C. Munteanu '42, Mărgăritescu '88
La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.
Adrian Mititelu: "Îmi asum această contraperfomanţă, eu sunt vinovat pentru această retrogradare, le cer scuze suporterilor olteni. Am condus un club şase ani de zile, am făcut ce e mai bine pentru el. Am comis greşeli, probabil din lipsă de experienţă, din nebunia unui suporter. Am venit cu sufletul, cu toţi banii familiei la acest club şi s-a întâmplat ce nu mi-aş fi imaginat niciodată".
Ioan Andone: "Echipa este obosită, ritmul este infernal. Calitatea jocului reflectă această realitate. Rezultatele sunt bune pentru cine ştie să se organizeze mai bine. Azi am schimbat, am simţit nevoia să bag jucători care nu au evoluat prea mult. Să ne asigurăm locul patru în campionat, ar fi ideal. Urmează să vedem cu cine vom juca finala Cupei, dacă ne califica. Ar fi foarte important să câştigăm un trofeu, suporterii sunt supăraţi, aşa e când stai pe locul 4-5-6. Este infernal cum s-a jucat acest retur, ritmul cu 17 etape în două luni este infernal, nu mai există calitate".