Marţi dimineaţa a decedat Dumitru Manea, fost jucător al echipelor Steaua Bucureşti (1965-70) şi Sportul Studenţesc (1972-79), la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct, anunţă Federaţia Română de Fotbal.
Născut la Cernica, pe 7 decembrie 1948, Dumitru Manea s-a dedicat exclusiv fotbalului, el activând ca jucător şi în diviziile inferioare, la Metalul Târgovişte, Mecanică Fină Bucureşti şi Sirena Bucureşti. În anul 1976, pe când juca la Steaua, el a fost selecţionat de trei ori în echipa naţională a României. În cei 12 ani cât a evoluat la Steaua şi Sportul, Mitică Manea a adunat 196 de prezenţe în primul eşalon, înscriind 5 goluri (4, respectiv 1).
După încheierea carierei de jucător, a antrenat la Centrul de Copii şi Juniori al clubului Sportul Studenţesc, apoi câteva echipe din diviziile inferioare şi, în final, echipele naţionale de juniori U-16 şi U-18 ale României.
Handbalista Oana Manea, de la Oltchim, este fiica lui Mitică Manea.
Federaţia Română de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate.