Echipa de liga I de fotbal, FC Municipal Târgu-Mureş a înregistrat o victorie şi o înfrângere în alte două jocuri amicale, disputate în două zile în cadrul cantonamentului din Austria.
Ambele s-au încheiat cu acelaşi scor: 2-0. În primul, FCM a trecut de divizionara secundă din Slovacia, Petrzalka. Acest joc a fost înlocuit cu cel care trebuia să le aducă în faţă echipa regională (Liga III din Austria), Schwechat.
Golurile echipei târgumureşene au fost înscrise de Celsinho şi Didi. Echipa aliniată de Ioan Ovidiu Sabău a fost următoarea: Goia - Marder, Donadoni, Brock, Creţu, Târnăvean, Vagner, Issa Ba, Quintino, Celsinho, Didi.
În cel de-a doilea joc, disputat sâmbătă, FC Municipal a întâlnit pe Levski Sofia, vicecampioana Bulgariei, în faţa căreia a pierdut cu 0-2 (0-1). FCM a intrat în teren în formula: Balauru - Nicu Epaminonda, Iencsi, Halisson, Szilagyi, Pădureţu, Ilyes, Fl. Dan, Vasilache, Kalisse, Astafei. Au mai evoluat: Issa Ba şi Tomas (un fundaş stânga ceh, aflat în probe, ultima dată evoluând în Slovacia pentru Tatran Presov).
Până la întoarcerea în ţară, FC Municipal va mai disputa încă două jocuri, luni 11 iulie şi miercuri 13 iulie.