Nou-promovata Petrolul Ploieşti a învins vicecampioana Bulgariei, Levski Sofia, cu scorul de 3-2 (0-2), luni seara, la Lindabrunn, într-un meci amical de fotbal disputat în stagiul de pregătire din Austria.
Conduşi la pauză cu 2-0, după golurile lui Dimov (7) şi Ralph Green (41), "petroliştii" au întors rezultatul după pauză, prin hat-trick-ul sârbului Nikola Komazec (51, 58, 76). Prima reuşită a sârbului a fost din lovitură liberă.
Komazec a mai fost aproape de gol, la o lovitura liberă respinsă în bară de către portarul Akalski (69), după care Cataramă a tras în bară.
"Se pare că am greşit echipa la început, dar pentru asta sunt bune meciurile de pregătire, pentru că ai timpul necesar să faci corecturile necesare. Mă bucur pentru atitudinea arătată de jucători şi, bineînţeles, pentru victorie, atâta vreme cât am învins una dintre forţele campionatului bulgar", a declarat Valeriu Răchită, managerul general al prahovenilor.
Au evoluat echipele:
Petrolul: Zimmermann - Străuţ (Petean, 24), Sipovic, Djurovic, P. Stoica (Mitea, 78) - Bărbulescu (Enescu, 43), Fl. Dumitru (Borza, 66) - Opriţa (Milea, 83), V. Negru (Buhuşi, 46), Stoimirovic (Cataramă, 46) - Apostu (Komazec, 37).
Levski: Akalski - Başliev, Gheorghiev, Stancev, Vidovic - Mladenov, Dimov, Greene, Raikov - Baltanov, Cvetkov. În minutul 60 au intrat: Dustley, Miliev, Ivanov, Starokin, Tasevski, Gadjev, Iovov, Ognianov, Hristov, Ars Sjoerd.
Miercuri, Petrolul va susţine ultimul meci amical, cu Spartak Myjava (Slovacia).