Rezultate sezon trecut: Locul 4 după rezultatele sportive. Locul 3 după rezultatele comisiilor. Calificată în play-off-ul Europa League, în locul echipei FC Vaslui, avansată în cea mai importantă competiţie; iniţial era calificată în turul 3 preliminar din a doua competiţie europeană. Echipa a avut un început, o comportare surprinzătoare chiar, mai ales în prima parte a sezonului, încheiată pe locul 3, dar în tradiţia-i cunoscută, s-a înecat "ca ţiganul la mal", din cauza unor conflicte interne, unor presiuni din partea patronului, unor probleme financiare cu neplata unor jucători importanţi (precum Spadacio care a plecat chiar în timpul campionului). Odată cu demiterea lui Şumudică şi aducerea lui Marian Rada, s-a netezit drumul de întoarcere spre Rapid a fostului selecţioner, Răzvan Lucescu. Într-un stil pragmatic, în ultimele 5 etape, echipa antrenată de Marian Rada a câştigat puncte la scoruri strânse, în stilul micului Lucescu. Ca remarcaţi ai sezonului trecut îi notăm pe Marcos Antonio, Cassio, Glauber şi Roman, iar cei care şi-au confirmat valoarea sunt Pancu, Herea, Bozovici şi Teixeira (dar la FC Braşov).
Obiectiv: Locurile 1-5, Cupa României, promovarea unor jucători tineri de perspectivă, omogenizarea unui lot cu jucători cu apariţii în meciuri internaţionale.
Echipa tip: Coman – Duarte, M.Antonio (C), Oroş, Bozovici – Apostol, Alexa, Herea – Roman, Cassio, Surdu.
Lot: Dănuţ Coman, Virgil Drăghia, Cătălin Straton -portari-, Marcos Antonio -Brazilia- (C), Vladimir Bozovici -Muntengru-, Ovidiu Burcă, Valentin Creţu, Rui Duarte -Portugalia-, Ezequias Roosevelt -Brazilia-, Glauber Leandro -Brazilia-, Cristian Oroş -fundaşi-, Dan Alexa, Iulian Apostol, Ciprian Deac, Nicolae Grigore, Ştefan Grigorie, Ovidiu Herea, Alexandru Ioniţă, Mihai Roman, Filipe Teixeira -Portugalia- -mijlocaşi-, Cassio Vargas -Brazilia-, Andrei Ciolacu, Daniel Pancu, Sabrin Sburlea, Romeo Surdu -atacanţi-
Media de vârstă: 26,5 ani
Golgheter: Ovidiu Herea (11 goluri)
Cel mai vârstnic jucător: Daniel Pancu (33 ani)
Cel mai tânăr jucător: Alexandru Ioniţă (16 ani)
Cei mai longevivi jucător(i): Vladimir Bozovici, Ştefan Grigorie, Ovidiu Herea (iulie 2007)
Ponderea autohtoni-străini: 18 – 8 (70%-30%)
Tinere talente: Cătălin Straton, Virgil Drăghia, Andrei Ciolacu, Alexandru Ioniţă, Valentin Creţu
Staff: Răzvan Lucescu –antrenor principal-, Marian Rada, Cristian Petre –antrenori secunzi-, Diego Longo, Matteo Spatafora -Italia- –preparatori fizici-, Marius Bratu –antrenor cu portarii-, Marian Dumitru –medic-, Gheorghe Păun, Roger Popovici, Sorin Mâinea –maseuri-
Transferuri:
Veniri: Virgil Drăghia (portar, Rapid Bucureşti II), Ovidiu Burcă (fundaş central, FC Timişoara), Valentin Creţu (fundaş dreapta, Concordia Chiajna), Cristian Oroş (fundaş central, FC Braşov), Dan Alexa (mijlocaş defensiv, FC Timişoara), Iulian Apostol (mijlocaş central, Unirea Urziceni), Ciprian Deac (mijlocaş stânga, FC Schalke 04), Filipe Teixeira –Portugalia- (vârf retras, FC Braşov), Romeo Surdu (atacant, Steaua Bucureşti)
Plecări: Mircea Bornescu (portar, FC Snagov), Candido Costa –Portugalia- (fundaş dreapta, liber de contract), Marius Constantin (fundaş central, Rapid Bucureşti II), Glauber Leandro –Brazilia- (fundaş central, liber de contract), Carlos Cesinha –Brazilia- (mijlocaş stânga, liber de contract), Costin Lazăr (mijlocaş defensiv, liber de contract), Olberdam Oliveira –Brazilia- (mijlocaş defensiv, Maritimo Funchal), Lucian Răduţă (atacant, liber de contract)
Meciuri amicale:
23.06.2011 – Rapid Bucureşti – Karpaty Lvov 1-2 (Zell am See)
Ciolacu (86)
27.06.2011 – Rapid Bucureşti – Maccabi Haifa 1-0 (Zell am See)
Herea (15)
29.06.2011 – Rapid Bucureşti – Austria Viena 2-1 (Zell am See)
Deac (13), Sburlea (55)
06.07.2011 – Rapid Bucureşti – Wisla Cracovia 2-0 (Tallinn)
Grigorie (13), Roman (45+1)
08.07.2011 – Rapid Bucureşti – KRC Genk 2-1 (Tallinn)
Deac (8), Oros (39)
11.07.2011 – Rapid Bucureşti – Dinamo Moscova 0-2 (Uttendorf)
14.07.2011 – Rapid Bucureşti – Dunfermline AFC 4-1 (Bischofshofen)
Herea (34p), Grigorie (37), Burcă (59), Apostol (88)
16.07.2011 – Rapid Bucureşti – Azerbaijan "U21" 5-0 (Leogang)
Teixeira (33), Surdu (61), Alexa (66), Roman (77, 84)
Avantaje:
- venirea antrenorului Răzvan Lucescu, care demonstrează inspiraţiile europene ridicate ale giuleştenilor; punând la socoteală meciurile anterioare din cupele europene şi cele internaţionale cu reprezentativa României, putem spune că la doar 42 de ani, Răzvan e unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din Liga 1; rămânerea lui Marian Rada şi Cristian Petre (ultimii antrenori secunzi cu care a lucrat la echipele de club – Rapid şi Braşov, care certifică nivelul de încredere al băncii tehnice)
- aducerea de jucători experimentaţi, cu experienţă pe toate cele trei planuri, Liga 1, cupele europene, echipa naţională, precum Surdu, Alexa, Apostol şi Burcă, care s-ar putea impune în viitoarea ediţie de campionat
- se doreşte o constanţă a nivelului defensiv ridicat, impus în sezonul trecut pe vremea lui Şumudică, când echipa a primit doar 22 de goluri în 34 de etape, în condiţiile în care portarii nu erau cerţi (având în vedere duelul Bornescu – Coman), lucru dovedit de aducerea a doi fundaşi centrali experimentaţi: Burcă-Oroş, şi menţinerea străinilor Antonio-Glauber
- sprijinul suporterilor rapidişti, indiferent de locul de disputare, pe baza unui spirit transmis din generaţie în generaţie, concretizat la un moment dat şi într-un Club Aristocratic Român.
- promovarea unui număr important de jucători tineri la nivelul primei echipe, care să crească în jurul experimentaţilor Pancu, Coman, care deja sunt jucători exponenţiali ai clubului rapidist (Drăghia, Straton, Ciolacu, Ioniţă)
Dezavantaje:
- lipsa unei siguranţe financiare şi a unei atitudini ferme a patronatului (în speţă, George Copos), privind atât obiectivele, cât şi un anumit plafon salarial; venirea lui Răzvan nu schimbă cu nimic acest aspect, el fiind luat în vizor de mai multe ori, în precedentul mandat;
- situaţia lui Dinu Gheorghe, privind decesul soţiei sale, care, ca pentru oricare om, ar putea afecta judecata, viziunea şi strategia privind transferurile şi organizarea clubului; de asemenea, tonul din ultimele luni al preşedintelui a fost domol, având în vedere situţia sa personală.
- părăsirea stadionului tradiţional, din cauza unor datorii neachitate către clubul sportiv Rapid, lucru care va obliga echipa să se mute pe alte stadione bucureştene, unul dintre ele fiind Naţional Arena (unde va disputa meciurile de Europa League)
- echipa nu a mai participat de două sezoane în cupele europene, de la dubla manşa cu Wolfsburg din 2008; din echipa de atunci se regăsesc Herea, Bozovici şi Grigore.
- istoria, tradiţia, performanţele, care recomandă echipa mai mult ca una de moral, şi nu pragmatică, aşa cum îşi doreşte Răzvan Lucescu (cum a fost şi cazul naţionalei)