Rezultate sezon trecut: Locul 1 în Seria de Est a Ligii 2. Devenită tradiţional o echipă ABBA a fotbalului românesc, Ceahlăul a reuşit să promoveze din nou în Liga 1, după un sezon de acomodare pentru tinerii nemţeni în Liga 2. Fără nicio emoţie, echipa patronată "spiritual" de Gheorghe Ştefan, a dominat competiţia de la cap la coadă, reuşind să promoveze cu o lună şi jumătate înaintea finalului de campionat. Lotul s-a dovedit unul bun de Liga 2, schimbările de antrenori nefiind resimţite acut. S-a început cu Marin Barbu manager general şi Mihai Ionescu antrenor, ca apoi să se schimbe cu Costel Enache, până şi-a dat demisia "Magiun", care şi-a asumat apoi postul de antrenor. Atacul s-a dovedit unul productiv, cu trei golgheteri – Constantinescu (10), Cebotaru (14) şi Gafiţa (17), care au rămas şi în prima ligă.
Pentru noul sezon, nemţenii nu vor miza pe prea mulţi tineri, unii fiind împrumutaţi la Callatis, unde este antrenor chiar Marin Barbu, fiind aduşi străini dubioşi precum Omerbegovic, Monroy, Radovanovic, Matheus, Lucas, recomandaţi evident de impresari la fel de dubioşi. Tinerii pe care vor miza sunt Hărăguţă, Dumitraş, Ţepeş, Ichim, Achim, Marc, Margină, Fabbron. Nu lipsesc din meniu veteranii Forminte, Nohai, Bădescu.
Obiectiv: salvarea de la retrogradare, promovarea unor jucători tineri de perspectivă, omogenizarea unui lot cu jucători experimentaţi din campionatul intern.
Echipa tip: Villadsen – Nohai, Forminte (C), Viţelaru, Barna – Achim – Bădescu, Lucas, Stana – Radovanovici, Gafiţa.
Lot: Alexandru Hărăguţă, Bojan Jovici -Serbia-, Thomas Villadsen -Danemarca- -portari-, Daniel Barna, Lucian Cazan, Andrei Dumitraş, Alexandru Forminte, Alexandru Ichim, Matheus Carvalho -Brazilia-, Florin Nohai, Andrei Ţepeş, Andrei Viţelaru -fundaşi-, Vlad Achim, Ionuţ Bădescu, Eugeniu Cebotaru -Moldova-, Hristu Chiacu, Lucas Garcia -Argentina-, Andrei Marc, Aitor Monroy -Spania-, Denis Omerbegovici -Bosnia-, Marius Onciu, Daniel Stana -mijlocaşi-, Marian Constantinescu, Vinicius Fabbron -Brazilia-, Cristinel Gafiţa, Alexandru Margină, Igor Radovanovici -Bosnia- -atacanţi-.
Media de vârstă: 24,1 ani
Golgheter: Cristinel Gafiţa (17 goluri)
Cel mai vârstnic jucător: Ionuţ Bădescu (33 ani)
Cel mai tânăr jucător: Andrei Marc (18 ani)
Cel mai longeviv jucător: Alexandru Forminte (ianuarie 2001)
Ponderea autohtoni-străini: 18 – 9 (68%-32%)
Tinere talente: Alexandru Hărăguţă, Alexandru Ichim, Andrei Ţepeş, Andrei Marc, Vlad Achim, Alexandru Margină
Staff: Constantin Enache –antrenor principal-, Constantin Ilie –antrenor secund-, Radu Lefter –antrenor cu portari-, Ferenc Bajko, Angelo Bozzetti –preparatori fizici-, Adrian Popa –medic-, Ilie Costin, Nelu Stan –maseuri-.
Transferuri:
Veniri: Bojan Jovici –Serbia- (portar, FK Sarajevo), Lucian Cazan (fundaş stânga, FCM Târgu-Mureş), Matheus Carvalho –Brazilia- (fundaş central, CF Zico Rio Sociedade Espotiva), Aitor Monroy –Spania- (mijlocaş central, UD Logrones), Denis Omerbegovici –Bosnia- (mijlocaş stânga, Karlruher SC), Daniel Stana (mijlocaş dreapta, CS Otopeni), Igor Radovanovic –Bosnia- (vârf împins, FK Slavija Sarajevo)
Plecări: Vasile Roheţki (portar, FC Botoşani), Constantin Ferariu (fundaş central, Callatis Mangalia), Radu Miron (mijlocaş central, Callatis Mangalia), George Şofroni (mijlocaş ofensiv, Callatis Mangalia), Gabriel Tudosă (mijlocaş defensiv, Callatis Mangalia)
Meciuri amicale:
29.06.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – Clermont Auvergne 0-0 (Clermont)
03.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – FC Germania Friedrichstal 2-0 (Germania)
Bădescu (35), Fabbron (57)
04.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – FV Dudenhofen 2-1 (Dudenhofen)
Gafiţa (18), Barna (41)
06.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – VfR Aalen 2-3 (Aalen)
Gafiţa (36), Bădescu (71)
07.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – FK Pirmasens 0-0 (Pirmasens)
08.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – Karlsruher SC 1-3 (Karlsruhe)
Monroy (51)
14.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – FCM Bacău 1-0 (Piatra-Neamţ)
Radovanovic (85)
16.07.2011 – Ceahlăul Piatra-Neamţ – Rapid Chişinău 1-1 (Chişinău)
Lucas (46)
Avantaje:
- sprijinul autorităţilor locale prin persoana primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, care facilitează un echilibru financiar (salarii, transferuri), dar şi unele intervenţii la Ligă sau Federaţie.
- un stadion bine-echipat, care poate găzdui meciuri de orice categorie pentru suporterii din Moldova.
- un lot echilibrat, bazat atât pe jucători cu vechime (precum Nohai, Forminte, Bădescu şi Barna), dar şi tineri dornici să arate că sunt capabili de performanţă.
- prezenţa unui preparator fizic italian în staff-ul tehnic, care poate aduce un plus de prospeţime lotului în momentele grele ale unui sezon (atât la început, cât şi la sfârşit, vară – iarnă).
- foşti jucători importanţi în staff-ul tehnic al Ceahlăului, Constantin Enache – antrenor principal (fost atacant, vârf retras), Constantin Ilie – antrenor secund (fost coordonator), Radu Leftar – antrenor cu portari (fost apărător al buturilor în vremurile când Ceahlăul juca în Intertoto).
Dezavantaje:
- un antrenor tânăr, fără nicio experienţă în Liga 1, nesusţinut de vreun director tehnic experimentat în genul lui Florin Halagian sau Jean Gavrilă, lucru care se va vedea în meciurile importante.
- lipsa sprijinului publicului nemţean, care vine în număr mare doar la meciurile cu echipele cunoscute, gen Steaua, Dinamo, Rapid, CFR, etc.
- inconstanţa privind rezultatele (un an în A, un an în B, un ABBA autentic, care nu se distanţează de superficialitatea echipelor româenşti, doritoare de bani din drepturile TV, singura şansă de supravieţuire economică în fotbalul autohton).
- meciurile amicale, irelevante, având în vedere numele adversarilor (echipe din Liga 2 sau 3 din Germania, Franţa, chiar şi România).
- lipsa de performanţă, recomandată de o tradiţie seacă, fără puncte importante, decât cele două egaluri cu Juventus Torino 1-1, 0-0, care au calificat mai departe echipa antrenată de Carlo Ancelotti.