Rezultate sezon trecut: Locul 18 în ultimul sezon. Locul 13 conform clasamentelor comisiilor. Echipa a promovat fără probleme sub comanda lui Tibor Selymes, dar antrenorul cu origini maghiare s-a reprofilat către o echipă cu finanţare mai mare, evident. Fiind nou-promovată, avea pretextul sublim pentru a nu depinde de rezultate; desigur, evitarea retrogradării este un principiu pe care toţi nou-veniţii îl adoptă, dar nu îl şi respectă. Turul a fost dezastruos, sub comanda lui Florin Tene, care a jucat rolul de interimar până la sfârşit, la fel ca şi Gabi Popescu, la începutul returului, un clovn venit de la televiziune, mai urât decât analizele chinuite scoase pe gura lui aurită de fosta "domnişoară" care prezenta ştirile sportive ale trustului voiculescian. Apoi, a revenit bătrânul salvator, Gigi Mulţescu, care dacă s-ar fi trezit mai devreme (şi el, şi Şiman), echipa ar fi supravieţuit fără nicio problemă în prima ligă. Jucătorii sunt practic aceiaşi ca atunci când s-a retrogradat (de pe locul 4, cu "suportul" Federaţiei), numai că acum sunt un pic mai bătrâni.
Din fericire, nu punctele şi licenţa au făcut Sportul să rămână în prima ligă, ba chiar fără nicio problemă, având în vedere că nu şi-a îndeplinit baremul de puncte necesar în ultimul sezon. Odată cu retrogradarea Timişoarei, Bistriţei şi apoi ignorarea Bihorului, legiferată de TAS, Sportul a devenit din cenuşărească, o viitoare pretendentă la cupele europene, asta dacă rămân aceiaşi jucători, acelaşi antrenor, acelaşi stadion, poate nu şi acelaşi finanţator. Unii dintre tinerii pe care se va miza ar fi Ormenişan, Beţa, Cioranu, Lungu, Dobre sau Truţa, iar veteranii care şi-au demonstrat talentul şi în sezonul trecut au rămas şi în acest sezon, Maxim, Raţiu, Ferfelea, Irimia, Bălan, Curelea.
Obiectiv: salvarea de la retrogradare, promovarea unor jucători tineri de perspectivă, omogenizarea unui lot cu jucători experimentaţi din campionatul intern.
Echipa tip: Ormenişan – Farmache, Lung, Cioranu, Maxim – Ferfelea, Irimia, Ghinga, Nae – T.Bălan, Curelea (C).
Lot: Vladimir Niculescu, Octavian Ormenişan, Andrei Popescu, Adrian Viciu -portari-, Marian Beţa, Codruţ Cioranu, Raul Ciupe, Răzvan Farmache, Daniel Lung, Florin Maxim, Nichita Patriche, Alin Raţiu -fundaşi-, Lucian Cheţan, Florentin Cruceru, Viorel Ferfelea, Costin Gheorghe, Sebastian Ghinga, Cristian Irimia, Andrei Lungu, Marius Nae, Vasile Nicola -mijlocaşi-, Tiberiu Bălan, Octavian Chihaia, Costin Curelea, Leonard Dobre, Andrei Truţă -atacanţi-.
Media de vârstă: 24,8 ani
Golgheter: Tiberiu Bălan (12 goluri)
Cel mai vârstnic jucător: Răzvan Farmache (32 ani)
Cel mai tânăr jucător: Octavian Ormenişan (18 ani)
Cel mai longeviv jucător: Costin Curelea (iulie 2003)
Ponderea autohtoni-străini: 25 – 0 (100%-0%)
Tinere talente: Octavian Ormenişan, Marian Beţa, Codruţ Cioranu, Leonard Dobre, Andrei Truţă,
Staff: Gheorghe Mulţescu –antrenor principal-, Gabriel Mărgărit –antrenor secund-, Cătălin Mulţescu –antrenor cu portari-.
Transferuri:
Veniri: -
Plecări: -
Meciuri amicale:
* Nu avem destule informaţii sigure privind desfăşurarea meciurilor amicale ale Sportului, privind atât integralitatea lor cât şi numele marcatorilor, scorurile.
Avantaje:
- un antrenor experimentat, care a reuşit să gestioneze situaţii delicate la cluburile mici, plus că ultimele performanţe de la Sportul îl recomandă într-o asemenea poziţie.
- un lot constant, similar cu cel care a retrogradat, care a crescut în experienţă cu 5 ani (deşi aproape 4 au trecut în Liga 2); majoritatea jucătorilor par mai stăpâni pe calităţile lor.
- primirea licenţei, un deziderat aparent imposibil pentru cluburile cu pretenţii (una condusă de un pseudo-magnat, mai greu de încadrat într-o cameră decât bolta cerească, alta membră a unei Cooperative dubioase, şi una condusă de un preşedinte de federaţie de sport internaţională, total pararelă cu fotbalul).
- legătura cu preşedintele federaţiei, Mircea Sandu şi secretarul general, Adalbert Kassai, cei mai importanţi demnitari din cadrul federaţiei, cu funcţii la UEFA, care asigură un oarecare "spate" pentru echipă în cazul unor lipsuri.
- cel mai vechi stadion din Liga 1, şi singurul valabil din capitală, un lucru demn de observat în circumstanţele actuale: Steaua s-a mutat din Ghencea, Rapidul nu ştie dacă să mai plătească în Giuleşti chiria pe stadion, iar FC Dinamo ar putea fi exclus de clubul sportiv printr-o decizie a ministerului de interne; oferta de închiere a stadionului ar putea aduce bani frumoşi clubului din Regie.
Dezavantaje:
- finanţarea nesigură; în fiecare sezon există posibilitatea unui transfer, dar care niciodată nu se concretizează, sub pretextul –conform spuselor lui Şiman-, suma nu convine clubului, sau pretenţiilor jucătorilor.
- lipsa de disciplină a unor jucători care şi-au obţinut un statut favorabil, care depun memorii pentru neplata unor salarii sau chiar a unor amenzi (meritorii, pe de altă parte), faţă de "juniorii" care trebuie să tacă din gură, ca orice mezin dintr-un grup.
- expunerea în presă; există oameni care se ocupă special de clubul din Regie, dar doar în anumite contexte ce privesc jucătorii cu multă expunere, gen Curelea, Bălan sau Varga;
- lipsa suportului microbiştilor neutri (care nu ţin nici cu Steaua, nici cu Dinamo, nici cu Rapid), care s-ar putea orienta spre această echipă aparent interesantă, capabilă de minuni plăcute, dar şi de surprize hilare.
- lipsa transferurilor, care asigură constanţa, dar nu şi o anumită triere a jucătorilor, o anumită evaluare care să ridice sau scadă lotul; desigur e bine să te bazezi pe juniorii proprii, dar trebuie să creezi o echipă capabilă să gestioneze o tranziţie de la un statut la altul.