Antrenorul spaniol Jose Murcia a declarat, marţi, la prezentarea oficială în calitate de antrenor principal, că venirea la FC Braşov reprezintă o mare provocare şi că îşi doreşte foarte tare să pună umărul pentru ca echipa să aibă la finalul campionatului o clasare cât mai bună.
"Este un pas important pentru mine şi pot spune că este o provocare. Îmi doresc foarte tare să pun umărul şi să realizăm tot ce ne propunem. Vrem să facem lucruri mari la FC Braşov. Am ales să vin singur la echipă pentru că este greu să schimbi totul într-un timp foarte scurt şi oricum am încredere că voi colabora foarte bine cu Daniel Isăilă, cu care mă voi consulta de fiecare dată în ceea ce priveşte echipa. I-am urmărit pe jucătorii de la FC Braşov în ambele meciuri jucate şi pot spune că deja îi ştiu pe jucători după nume, deci îmi va fi destul de uşor din acest punct de vedere. O să încerc să nu fac schimbări radicale pentru că nu sunt adeptul revoluţiilor într-o echipă, însă cu siguranţă voi face totul pentru a îmbunătăţi jocul împreună cu Daniel Isăilă", a spus Murcia, care a semnat un contract pe două sezoane cu FC Braşov.
Tot marţi, FC Braşov şi-a prezentat şi ultima achiziţie, atacantul portughez Pedro da Silva Moutinho (31 de ani), care a semnat un contract pe doua sezoane. "Am venit la Braşov cu sufletul deschis şi mi-am dorit foarte tare să rămân la această echipă. Sunt încântat că i-am convins pe antrenori de calităţile mele şi îmi doresc foarte tare să ajut echipa cu experienţa pe care o am. Prefer să vorbesc mai mult în teren, acolo unde mi-a propus să dau totul", a afirmat Moutinho.