Astra Ploieşti, cu antrenorul Marius Şumudică la primul meci pe banca tehnică, a învins în deplasare pe CS Mioveni, în prima partidă a etapei a 3-a a Ligii 1.
Singurul gol al meciului a fost reuşit în minutul 21, când Bruno Miguel, la o centrare de pe partea stângă pe colţul lung, a trimis mingea cu capul pe colţul scurt, goalkeeperul celor de la CS Mioveni, Cristian Hăisan, aflat pe linia porţii, împingând mingea în poartă înainte de a scoate. Arbitrul central a validat golul la semnalizarea asistentului Szekely Zoltan.
În acelaşi minut, antrenorul formaţiei gazdă, Ionuţ Popa, a fost trimis în tribune pentru proteste.
În minutul 25, Miulescu s-a ciocnit cap în cap cu Fatai şi a primit îngrijiri medicale deoarece avea faţa plină de sânge. Jucătorii au cerut arbitrului sacţionarea lui Fatai, însă fără succes.
În minutul 90, Dina a primit cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Bruno Miguel.
CS Mioveni - Astra Ploieşti 0 - 1 (0-1)
A marcat: 0-1 Bruno Miguel (21)
Mioveni: Hăisan - Voicu, Olteanu, Miulescu, Neagu - V. Gheorghe (C.Ionescu '52), Mărgăritescu, Naidin (Neaga '77), Ayza - Dică (Dina '63) - Tănase. Antrenor: Ionuţ Popa.
Astra: Lung - Mihalache (Măţel '57), Goian, Bruno Miguel, Junior Morais - Strătilă, Seto, N'Doye, A.Stan (Matei '70) - Miranda, Fatai (Ologu '66). Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Ayza '22, Olteanu '33, Voicu '63 - Mihalache '28, Fatai '32, Miranda '75
Cartonaş roşu: Dina ' 90
Arbitri: Cristian Balaj (central) - Szekely Zoltan, Octavian Şovre (asistenţi) - Mihai Ene (rezervă)
La meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori.
Ionuţ Popa: "Am pierdut din cauza greşelilor de arbitraj. La gol nu-mi explic cum arbitrul de tuşă, care era departe de linia porţii, a validat golul. Apoi, eliminarea mea a uşurat munca echipei oaspete. Cred că arbitrul Balaj are ceva cu mine, pentru că la acea fază nu am spus decât: 'Părerea mea este că nu a fost gol'. Mi-aduc aminte acum 10-12 ani am avut un clinci cu Balaj la un meci de baraj Oţelul - Bihor, am avut o atitudine greşită faţă de el şi poate mă ţine minte. Apoi, când eram la Iaşi, l-am recuzat tot timpul".
Marius Şumudică: "Este o victorie a jucătorilor, eu nu am niciun merit. Ei trebuie să înţelagă că au nevoie de performanţă. Au fost momente de superioritate, dar nu au ştiut să le fructifice şi la asta mai trebuie să mai lucrăm. Victoria de azi este importantă, punctele erau vitale şi pentru noi, pentru că urmează două jocuri grele. Vreau să fac echipa să joace aşa cum am făcut şi la Gloria Bistriţa şi la Rapid. Este victoria grupului, nu a mea".