FC Braşov a învins pe teren propriu, echipa Sportul Studenţesc, cu scorul de 1-0 (0-0), în primul meci cu Jose Murcia la conducerea tehnică, în etapa a 3-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Chipciu, în minutul 57, cu un şut de pe partea stângă, după o pasă de la Cristescu.
FC Braşov - Sportul Studenţesc 1 - 0 (0-0)
A marcat: 1-0 Alexandru Chipciu (57)
FC Braşov: Felguiras - Velayos, Majernik, Munteanu, Cr. Ionescu - Chipciu, Toloza, M. Cristescu, Distefano (Kanu '12) - Buga (Madeira '76), Moutinho (Voiculeţ '85). Antrenor: Jose Murcia
Sportul Studenţesc: Ormenişan - Beţa, Patriche, Lung, Maxim - Lazăr (Dobre '90), Ghinga, Lungu (Cheţan '46), Ferfelea (Nicola '73) - T. Bălan - Curelea. Antrenor: Gheorghe Mulţescu
Cartonaşe galbene: Majernik '65 - Lungu '45, Patriche '77.
Arbitri: Dragoş Istrate - Dorin Mudura, Iulius-Radu Timar - Lucian Rusandu. Observatori: Nicolae Grigorescu, Adrian Popescu.
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.
Jose Murcia: "Un joc mult mai intens decât mă aşteptam, a fost nevoie să alergăm foarte mult pentru această victorie. Indiferent ce spune Gheorghe Mulţescu eu consider că în prima repriză noi am avut mai multe şanse de a înscrie. O să încerc să mă folosesc la maxim de munca preparatorului fizic şi să folosesc la maxim echipa. Acesta a fost un meci epuizant, însă e bine că jucătorii au făcut tot ce au putut pentru a cşâtiga. Am avut în prima repriză două mari ocazii de a înscrie, dacă le materializam ne făceam viaţa mai uşoară. E foarte greu să menţii acelaşi ritm timp de 90 de minute".
Alexandru Chipciu: "E o victorie importantă, trei puncte mari pentru noi. Sportul este o echipă foarte bună, imprevizibilă, şi e bine pentru noi că s-a terminat aşa. Au fost multe schimbări la noi în vara aceasta, dar suntem cu toţii încrezători că suntem pe drumul cel bun. Mergem să câştigăm la Oţelul, avem un moral bun după jocul de astăzi şi nu ne temem de valoarea lor".
Marian Cristescu: "Am avut un meci foarte greu, întrucât am întâlnit o echipă de valoare, cu jucători imprevizibili, care ne-au pus mari probleme. A fost o victorie muncită. Mă bucur pentru Alex Chipciu, sper să o țină tot așa și să marcheze cât mai multe goluri. Nu contează cine marchează, important este să ne îndeplinim obiectivul la finalul sezonului, acela de a câștiga cât mai multe meciuri. Toți băieții care au venit în vară s-au integrat foarte bine. Sper să facem treabă bună împreună".
Marcel Popescu: "Am obținut o victorie grea, dar meciul ni l-am făcut dificil singuri. Până în minutul 75 putea să fie lejer 2-0 sau 3-0. Însă, pentru a câștiga această partidă am fost nevoiți să suferim mult. Important este că în multe momente ale jocului am făcut spectacol și după meciul cu Sportul am câștigat doi jucători, Kanu și Velayos. Avem mulți fotbaliști noi în lot și se simte o anumită lipsă de omogenitate. Despre antrenorul Jose Pepe Murcia putem vorbi abia peste câteva luni... Sunt convins că FC Brașov va fi surpriza plăcută a Ligii 1".
Costin Curelea: "Am avut ghinionul să marcheze ei primii, pentru că am avut şi noi ocazii de a înscrie, ca de obicei. Trebuie să îl felicit pe fostul meu coleg că a marcat. Noi o să jucăm în continuare cât de bine putem şi poate domnul Piţurcă ne va convoca. Este greu că naţionala a pierdut mulţi jucători de valoare. Obiectivul Sportului este să câştigăm cât mai mult. Încetul cu încetul, încep să îmi doresc ceva mai mult. Nu este vorba de bani, dar fiecare îşi doreşte mai mult, să obţină rezultate. Răbdare trebuie să avem, pentru că asta este situaţia, dar poate se va realiza ceva până la finalul perioadei de transferuri. Cred că este rândul capitalei să obţină rezultate mai bune".