Universitatea Cluj a învins la Mediaş, cu scorul de 3-2 (1-2), meciul disputat, în compania formaţiei Petrolul Ploieşti, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 1.
Pentru Universitatea Cluj au marcat Claudiu Niculescu '16, Boştină '60 şi Tony '90+4, în timp ce golurile formaţiei ploieştene au fost reuşite de Pele '29 (autogol) şi Valentin Negru '43.
Clujenii au deschis scorul în minutul 16, prin Claudiu Niculescu, care înscrie cu un şut plasat din lovitură liberă de la 20 de metri, la colţul lung.
În minutul 29, Pompiliu Stoica trage în diagonală, mingea se loveşte de Pele şi îl păcăleşte pe Marius Popa.
Petrolul îşi măreşte avantajul în minutul 43, prin Valentin Negru, care înscrie cu un şut spectaculos, sub bară, după o minge venită din partea dreaptă care a depăşit toată apărarea clujeană.
În minutul 54, Apostu (Petrolul) este eliminat direct, pentru un fault asupra portarului Popa.
Universitatea Cluj egalează în minutul 60, după ce Grecu a centrat în faţa porţii, de unde Boştină a reluat în plasă.
În minutul 72, portarul Zendeli a parat o lovitură de la 11 metri, executată pe centru de Alexandru Păcurar (Universitatea Cluj).
Clujenii obţin victoria în minutul 90+4, după ce Boştină a centrat în careu, iar Tony a înscris cu o lovitură de cap la colţul lung dintre doi fundaşi adverşi.
Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti 3 - 2 (1-2)
Au marcat: 1-0 Claudiu Niculescu (16), 1-1 Steven Pele (29ag), 1-2 Valentin Negru (43), 2-2 Gabriel Boştină (60), 3-2 Tony (90+4)
Universitatea Cluj: M.Popa - Unguruşan, Szukala, Pele, Grecu - Marinescu (Grozav '81), Boştină, Păcurar (Nasser '77) - Tony, Niculescu (Cojocnean '59), Ad.Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea.
Petrolul Ploieşti: Zendeli - Străuţ, Barbu, Sipovici, P. Stoica - Dumitru, Opriţa (Borza '83), Bărbulescu (Milea '76) - Apostu, Enescu - Negru (Stoimirovici '63). Antrenor: Valeriu Răchită.
Cartonaşe galbene: Niculescu '56 - Borza '87, Stoimirovici '89, Zendeli '90, Stoica '90+3
Eliminat: Bogdan Apostu (54 - Petrolul)
Arbitri: Radu Petrescu - Florin Păunescu, Bogdan Gheorghe - Lucian Rusandu. Observatori: Constantin Ştefan, Rodion Cămătaru.
Deşi meciul s-a jucat fără spectatori, Universitatea Cluj având terenul suspendat, ca urmare a incidentelor de la partida cu Rapid, din etapa a 2-a a Ligii 1, echipa clujeană a fost încurajată de câteva zeci de suporteri care s-au plasat în pădurea de pe dealul din spatele peluzei stadionului. După deschiderea scorului, fanii au aprins două torţe şi au scandat împotriva preşedintelui LPF.
Ionuţ Badea: "Cu părere de rău, chiar dacă am primit două lucruri, nu ne-a surprins Petrolul. Am fost neatenţi, dacă nu am fi câştigat, fotbalul ar fi fost nedrept. Echipele mici joacă mai puţin, au tacticile lor. La 1-0 am crezut că partida va fi facilă, am avut momente care ne-au costat. Echipa a înregistrat o posesie completă, pe toată durata partidei, în multe momente am avut posibilitatea de a pune jucătorii cu faţa la poartă".
Claudiu Niculescu: "A fost primul meu meci în Liga 1 şi am marcat primul gol împotriva Petrolului. Ce să mai, îmi poartă noroc şi ei! Astăzi victoria a fost meritată, am ratat multe ocazii, am controlat de la un capăt la celălalt. Sunt fericit, aveam nevoie de aceste puncte după insuccesul cu Steaua".
Vivi Răchită: "Ne retragem dacă suntem trataţi aşa în continuare, nu mai facem stadion, nu mai facem nimic. Eliminarea lui Apostu a fost gratuită. Nu vorbesc numai de seara asta, ci de toate meciurile, am fost vânaţi în fiecare meci. Sunt extrem de dezamăgit, mă aşteptam să ne respecte lumea. Nu se mai poate în asemenea hal. Ce să mai pierd timpul să-i învăţ pe jucători fotbal dacă nu sîntem lăsaţi să jucăm fotbal. Vom preda echipa Ligii sau Federaţiei, cui vrea s-o ia. Cu Rapid am pierdut în minutul 87, acum în minutul 94, în curând o să cad pe teren sau o să fac un gest necugetat. Noi am jucat cu mijloacele noastre, duceam meciul spre ceea ce ne doream, chiar voiam să-l schimb pe Apostu înainte să fie eliminat. Apostu va primi 1000 de euro amendă pentru cartonaşul roşu. Dacă a meritat sau nu ce mai contează? Ideea e că ne-a lăsat în 10 oameni. Trebuia să ştie mai bine şi să nu mai atace mingea din moment ce portarul o prinsese deja".
Vali Negru: "Petrolul a jucat bine, meritam mult mai mult, dar am pierdut iar un punct în ultimele minute. Păcat, dar asta e, mergem înainte. După ce ne-au dat ei gol am trecut la cârma jocului, pînă Apostu a primit un cartonaş roşu. Părerea mea este că a fost uşor acordat acel cartonaş roşu, a fost total nemeritat. A contat şi faptul că nu am avut suporteri, atât pentru noi, cât şi pentru ei".