FC Vaslui a învins în deplasare, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a 9-a a Ligii 1.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Wesley '9, '62, '77 şi Adailton '26, '48.
0-1: Sânmărtean a centrat din partea stângă şi Wesley a înscris cu o lovitură de cap de la 6 metri.
0-2: Adailton a executat cu efect o lovitură liberă de la 23 de metri lateral dreapta, Wesley a trecut pe lângă balon şi mingea s-a dus în colţul lung al porţii apărate de Hăisan.
0-3: Milisavljevici a pătruns pe partea stângă, a centrat în careu şi Adailton singur la 13 metri a reluat cu latul în plasă.
0-4: Sânmărtean a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Wesley a înscris din 3 metri.
0-5: Wesley a executat o lovitură liberă de la 23 de metri, balonul a fost deviat de zid şi a intrat în poarta lui Hăisan.
CS Mioveni - FC Vaslui 0 - 5 (0-2)
Au marcat: 0-1 Wesley Lopes, 0-2 Adailton Martins (26), 0-3 Adailton Martins (48), 0-4 Wesley Lopes (62), 0-5 Wesley Lopes (77)
Mioveni: Hăisan - Voicu, Săndulescu, Olteanu, Baicu - Coşereanu (Ayza '78), Mărgăritescu, V. Gheorghe (Ad. Iordache '58), Neaga (Enache '65) - N. Dică, Tănasă. Antrenor: Constantin Stancu.
Vaslui: Cerniauskas - Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici - Adailton, Zmeu (R. Costin '70), Pavlovici, Sânmărtean - Temwanjera (Yerro Bello '75), Wesley (Buhăescu '81). Antrenor: Viorel Hizo.
Cartonaşe galbene: Neaga '23 - Pavlovici '43.
Arbitri: Marius Avram (central) Cristian Nica, Zoltan Szekely (asistenţi) - Marius Bocăneală (rezervă).
La partida de la Mioveni au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, dintre care 15 fani vasluieni.
Antrenorul Vasluiului, Viorel Hizo, a urmărit partida din tribună, el fiind suspendat.
Atacantul brazilian al echipei FC Vaslui, Wesley Lopes, a devenit cel mai bun marcator străin din Liga I, cu 39 de goluri. El l-a depăşit pe albanezul Sulejman Demollari, care înscrisese 36 de goluri pentru Dinamo Bucureşti, între 1991 şi 1995.
Constantin Stancu: "La un asemenea scor nu prea ai ce să spui. A fost un joc în care nu am realizat mai nimic. Adversarul a făcut ce a vrut pe teren, mai ales după cele după primele două goluri. Au şi jucători de excepţie? Nu ne-am gândit la un asemenea scor. Noi trebuie să luăm puncte la meciurile cu echipele care se bat la retrogradare. Din păcate echipa noastră a jucat foarte prost astăzi. Totuşi, în fotbal nu se ştie niciodată ce se va întâmpla şi aşa cum am luat punct la Galaţi, poate vor reuşi şi în următoarea partidă, la Rapid".
Dorin Zotincă (antrenor secund): "Ne-am atins obiectivul propus - cele trei puncte şi am oferit şi spectacol. Consider că echipa noastră a ajuns la un nivel bun de formă. Nu ne-am aşteptat la acest scor, 5-0. Diferenţa e cam mare. Dar am avut şansa să înscriem rapid, şi dacă ni s-a oferit această ocazie, am reuşit să facem un joc bun. În acest început de campionat am avut probleme deoarece nu marcam, dar acum meciul a devenit uşor în momentul în care am reuşit să înscriem. Am obţinut o victorie foarte clară. Acuzăm o oarecare stare de oboseală pentru că avem deplasări foarte multe, iar cea mai mare problemă e recuperarea jucătorilor pentru următorul meci. Apreciez că la Mioveni publicul este cunoscător de fotbal. În această zonă, a Argeşului, se cresc fotbalişti şi e normal să aplaude în momentul în care au văzut spectacol".
Viorel Hizo: "Ce bine e când câstigi! Chiar dacă am stat în tribună, m-am simtit ca pe bancă. Mă gândesc să le fac o propunere celor de la comisie să mă suspende, pentru că am câstigat în toate meciurile când am fost suspendat. E un moment bun, jucătorii sunt în formă si cele sase meciuri din cupele europene le-au dat încredere. Suntem o echipă solidă, care se exprimă cum trebuie".