FCM Târgu-Mureş a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Ilyeş '11 (penalty), Sergiu Buş '32 (penalty) şi Florin Dan '65.
1-0: Centralul Adrian Cojocaru a acordat penalty pentru gazde după ce Florin Dan a căzut la un duel cu Adrian Popa, lovitura de la 11 metri fiind transformată de Ilyeş;
2-0: Cojocaru a acordat încă un penalty pentru FCM Târgu Mureş, pentru o împingere a lui Bumba la Mamele. Lovitura a fost transformată de Sergiu Buş;
3-0: Florin Dan a stabilit scorul final, cu un şut la colţul lung, după o pasă de la Goge.
FCM Târgu-Mureş - Concordia Chiajna 3 - 0 (2-0)
Au marcat: 1-0 Robert Ilyeş (11p), 2-0 Sergiu Buş (32p), 3-0 Florin Dan (65)
FCM: Albuţ - D. Matei, Ghionea, Iencsi, Szilagyi - E. Nicu - Vagner, Ilyeş, Fl. Dan (Ruiz '72), Bumba (Goge '68) - Sg. Buş (Didi '52). Antrenor: Maurizio Trombetta.
Concordia: Gospodinov - Dima (Dumitrescu '11), Bozga, Mamele, Vitinha - Salem, Muzac - Popa, Stere, Vl. Munteanu (Iordache '53) - Mihalcea (Bălţoi '78). Antrenor: Laurenţiu Diniţă.
Cartonaşe galbene: Ghionea '18, Vagner '21, Buş '51 - Popa '10, Stere '36
Arbitri: Adrian Cojocaru (centru) - Ionel Popa, Bogdan Gheorghe (asistenţi) - Florin Mazilu (rezervă)
Maurizio Trombetta: "Sunt mulţumit de faptul că nu am primit gol. Este a doua partidă în care nu am primit gol. Era foarte important să câştigăm acest joc, pentru că ne dă multă încredere în munca noastră".
Laurenţiu Diniţă: "Un meci decis de brigada de arbitri, prin două faulturi inexistente. Este greu să revii de la 0-2, vreau să îi felicit pe băieţii mei chiar dacă au luat şi al treilea gol, pentru că s-au mişcat altfel decât în prima repriză. Nu cred că este o victorie meritată a celor de la Târgu Mureş, dar în fotbal nu câştigă întotdeauna cei care joacă mai bine. Din păcate, noi suntem urmăriţi de aceste greşeli de arbitraj. Au fost greşeli neintenţionate, dar la un asemenea nivel nu poţi să faci asemenea greşeli, şi două la număr".