Rapid Bucureşti s-a calificat miercuri în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins pe Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 2-0 (0-0), în Giuleşti, în sferturile de finală ale competiţiei.
Rapid s-a impus prin golurile marcate de Ciprian Deac (58), din lovitură liberă, iar Ştefan Grigorie (79) a majorat diferenţa cu un şut superb, fără preluare, la colţul lung.
În minutul 58, Deac marchează din lovitură liberă de pe partea dreaptă de la 30 metri.
Rapid stabileşte scorul final în minutul 79, după ce Creţu a centrat de pe linia de 16 metri în stânga la Grigorie, care a înscris la colţul lung în stânga lui Mingote.
Giuleştenii ar fi trebuit să primească un penalty în min. 41, pentru un fault în careu asupra lui Nicolae Grigore.
Rapid Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Ciprian Deac (58), 2-0 Ştefan Grigorie (79)
Rapid: Coman - Creţu, Marcos Antonio, Oros, Bozovici - N. Grigore, Alexa - Roman (Teixeira '76), Herea, Deac (Sburlea '90) - Pancu (Grigorie '50). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Pandurii: Mingote - Rusu, Viera, Chiricheş, A. Vlad (Grigoraş '85) - Pintilii, Nistor (Lemnaru '35) - Maxim, Voiculeţ, Cardoso (Cristea '84) - Batin. Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: Deac '3, Roman '73 - Voiculeţ '41
Arbitri: Cristian Balaj - Aurel Oniţă, Eduard Dumitrescu - Dragoş Istrate. Observator: Victor Berbecaru.
În minutul 43, între jucătorii rapidişti Daniel Pancu şi Ciprian Deac a apărut un conflict, după ce acesta din urmă i-a reproşat coechipierului său că a driblat, dar nu i-a pasat mingea. Pancu, nemulţumit de faptul că Deac i-a pasat greşit de mai multe ori, s-a îndreptat spre coechipierul său, însă în final cei doi s-au liniştit. Deac a cerut să fie schimbat, însă antrenorul Răzvan Lucescu nu a dat curs cererii acestuia.
La meciul disputat pe arena "Valentin Stănescu - Giuleşti" au asistat aproximativ 5.000 de spectatori. Echipa Pandurii a fost susţinută de 20 de suporteri.
Celelalte meciuri din sferturile de finală ale Cupei României sunt programate astfel: FC Timişoara - Gaz Metan Mediaş (joi, ora 18.00), Dinamo Bucureşti - Petrolul Ploieşti (joi, ora 20.30) şi Oţelul Galaţi - FC Vaslui (15 martie 2012).
Răzvan Lucescu: "Este o victorie absolut meritată a noastră. Astăzi am meritat să câştigăm, eram pregătiţi să ne batem pentru a ajunge în semifinale şi să ne continuăm drumul. Ne dorim foarte mult să câştigăm Cupa României. Indiferent de ce adversar vom avea în semifinale, noi ne dorim să ajungem în finală şi să o câştigăm. Trebuie să muncim pentru a ajunge acolo, pentru că semifinalele se va disputa tur-retur. Rapid traversează cea mai bună toamnă din ultimele 6-7, din 2005-2006 nu am mai prins semifinalele Cupei, este un pas uriaş făcut de Rapid, dar nu ne putem gândi la schimbări. Poate apărea un jucător sau doi, dar în niciun caz schimbări. Contează stabilitatea pentru a putea câştiga ceva. Ştiam că vor apărea astfel de episoade pe parcursul unui campionat. Sunt normale, dar primul răspuns al nostru a venit în meciul cu Sportul, când am reuşit prin disciplină tactică să câştigăm fără să riscăm prea mult, şi acum, în meciul de azi. Poate că dacă nu ar fi fost episodul de la Târgu Jiu, astăzi nu am fi avut această determinare. Eşecurile pot fi utile dacă ştii să le gestionezi".
George Copos: "Un meci frumos, tacticizat. Am văzut doi antrenori foarte buni, atât Grigoraş, care a recunoscut că noi am fost mai buni azi şi îl felicit pentru asta, dar şi Răzvan, care a gândit un joc extrordinar. Am meritat victoria. Mai sunt patru meciuri până la Cupă, să nu ne grăbim, spun doar că a fost un meci tactic foarte bun. A fost un accident la Pandurii, dar să nu uităm că au o echipă foarte bună".
Petre Grigoraş: "Acest meci a fost opusul celui din campionat, când noi am fost mai buni. Azi, adversarul a fost peste noi, trebuie să fim conştienţi că au fost mai buni şi trebuie să-i felicităm că s-au calificat. Ne pare rău, pentru că ne doream mult o semifinală, dar nu se compară un meci din campionat cu unul din Cupă. Ei au avut o viteză în plus azi şi un dram de răutate mai mult faţă de noi. Rapid a fost mai agresivă azi. Şi noi am avut câteva ocazii, dar prea puţine pentru a emite pretenţii la semifinale. Nu trebuie să căutăm scuze, trebuie să recunoaştem că au fost mai buni. Sunt foarte supărat, dar ce să fac, să plâng? Eram conştienţi că era greu să învingi Rapidul de două ori".