Oţelul Galaţi a învins pe teren propriu, scor 2-0 (1-0), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 17-a, ultima a turului Ligii 1.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Liviu Antal (28) şi Laurenţiu Iorga (63).
1-0: Defensiva rapidştilor a bâlbâit un balon în careu şi Antal a înscris cu un şut în forţă de la 10 metri.
2-0: Antal a centrat din partea dreaptă şi Iorga a înscris cu capul de la 6 metri.
Oţelul Galaţi - Rapid Bucureşti 2 - 0 (1-0)
Au marcat: 1-0 Liviu Antal (28), 2-0 Laurenţiu Iorga (63)
Oţelul: Grahovac - Râpă, Perendija, Ljubinkovici, Sălăgeanu - Filip (G. Paraschiv '81) - Neagu, Giurgiu - Antal, Pena (Puniosevac '90+4), Iorga (Viglianti '90). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Rapid: D. Coman - Creţu (Rui Duarte '33), Marcos Antonio, Burcă, Bozovici - N. Grigore - M. Roman (Surdu '40), Teixeira (Sburlea '72), Grigorie, Deac - Pancu. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonaşe galbene: Perendija '49, Grahovac '82 - Burcă '30, Rui Duarte '62.
Arbitri: Alexandru Deaconu (central) - Zoltan Szekely, Ionel Popa (asistenţi) - Bogdan Hanceariuc (rezervă). Observatori: Constantin Ştefan, Eduard Alexandru.
La partida de la Galaţi au asistat aproximativ 8.000 de spectatori, dintre care 150 de fani rapidişti.
Asistentul Ionel Popa a fost premiat la începutul meciului, el urmând să se retragă din activitate după această întâlnire.
Dorinel Munteanu: "Sunt foarte bucuros că am obţinut cele trei puncte. Chiar dacă şi Rapidul a avut ocazii de a marca, noi am fost mai pragmatici şi am meritat victoria. Ar fi stupid să mă gândesc acum la titlu, o luăm pasa cu pas, meci cu meci. Deşi am avut multe absenţe, jucătorii care au intrat mi-au arătat că mă pot baza pe ei. Antal este un jucător pe care Oţelul nu-şi permite să-l piardă. E un jucător valoros pentru care voi insista să-şi prelungească înţelegerea cu Oţelul".
Marius Stan: "A fost un meci pe cinste, cel mai bun al nostru din acest sezon. Am admirat atitudinea şi determinarea jucătorilor noştri. Vom încerca să facem tot posibilul să-l păstram pe Antal. Ne dorim acest lucru, este un jucător valoros".
Liviu Antal: "Sunt fericit pentru rezultatul obţinut şi pentru jocul meu de astăzi. Am întâlnit o echipă bună şi când batem o formaţie care luptă pentru titlul de campioană satisfacţia este dublă. Cât priveşte un eventual transfer al meu nu pot vorbi nimic până în iarnă. Până atunci sunt jucătorul Oţelului şi vreau să-mi fac datoria până în ultima clipă".
Răzvan Lucescu: "Ne-am creat multe ocazii, dar din păcate ne-au lipsit liniştea şi inspiraţia în faţa porţii. Chiar dacă avem multe goluri marcate, cred că ar trebui să mai aducem un atacant de careu. La Târgu Jiu băieţii au abandonat lupta, dar azi şi-au dorit până la sfârşit. Lupta la titlu este strânsă în continuare, abia în finalul campionatului se va desprinde cineva".
Rui Duarte: "Spre deosebire de meciul de Târgu Jiu, acolo unde echipa a jucat slab, aici cu toţii am făcut un joc bun, dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Ciudăţenia acestui meci a fost că noi ne-am creat ocazii şi Oţelul a marcat".