Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, primul meci amical al anului, disputat în compania echipei CSM Câmpina, din campionatul judeţean.
Partida a fost găzduită de stadionul "Poiana" din Câmpina, unde au fost prezenţi circa 400 de spectatori.
Petrolul (repriza I): Valincius - Buleică, Basso, M.Tudor, P.Stoica - Surugiu, Mustivar, Fl.Dumitru, Buhuşi - Voican, Roman.
Petrolul (repriza a II-a): Valincius (70 Oprea) - Străuţ, Negru, Melinte, Borza - Ki Dong Ming, Bărbulescu - Opriţa (64 Kang Hyo Il), Stojimirovic, Lee Sin Ho - Komazec.
Zimmermann şi Enescu nu au fost utilizaţi, în vreme ce sârbului Petrovic i-a fost reziliat contractul la cerere, acesta invocând probleme de ordin personal.
Petrolul va juca alte două partide amicale: vineri, la Braşov, cu echipa Corona din localitate şi sâmbătă, de la ora 11.00 pe stadionul "Ilie Oană"', cu Juventus Bucureşti.
Managerul Petrolului, Valeriu Răchită, a declarat că nu l-a interesat scorul, ci doar să-i vadă la lucru pe jucătorii noi. "Din cei 8 jucători noi sper ca 3 să continue cu noi. Coreenii... au arătat că le place fotbalul, dar nu cred că sunt soluţii pentru echipă în acest moment. Din păcate, s-a accidentat Opriţa, dar astea sunt condiţiile când jucăm cu echipe mici, ai căror jucători vor să se autodepăşească în aceste meciuri. Defensiv stăm bine, problema noastră este în faza de atac, unde căutăm încă soluţii. Mai aşteptăm jucători, însă după 31 ianuarie, când se va încheia perioada de transferuri în alte campionate".