Reprezentativa României a învins, vineri seară, cu scorul de 4-0 (1-0), naţionala Turkmenistanului, într-un meci amical disputat în cadrul turneului de pregătire din Antalya, în care Marius Niculae şi Cristian Tănase au marcat câte două goluri.
Golurile au fost marcate de Marius Niculae '3, '90+1 (penalti) şi Tănase '46, '51.
Marius Niculae a deschis scorul, în minutul 3, cu un şut din careu după o centrare de pe partea dreaptă.
Cristian Tănase a majorat diferenţa de pe tabela de marcaj, în minutul 46, tot cu un şut din interiorul careului, după o pasă a lui Marinescu.
Acelaşi Tănase a marcat pentru 3-0, în minutul 51, după o pasă de la Niculae.
În minutul 90+1, Marius Niculae a transformat un penalti acordat după o intervenţie în careu a portarului Turkmenistanului la el.
Romania - Turkmenistan 4 - 0 (1-0)
Au marcat: 1-0 Marius Niculae (3), 2-0 Cristian Tănase (46), 3-0 Cristian Tănase (51), 4-0 Marius Niculae (90+1p)
Romania: Tătăruşanu - Papp, Găman (86 D. Grigore), Chiricheş, Grecu - Pintilii (68 Gardoş), Neagu (46 Bourceanu) - Chipciu (46 Roman), Goga (46 Marinescu), Tănase (79 Bumba) - M. Niculae
Turkmenistan: Alyhanov - Annaorazov, Soyunov, Atayev, Hojahmedov - Duroyev, Hangelodiyev, Amanov, Sarkisov - Abylov, Boliyan. Au mai jucat: Rejepov, Choliyev, Ovekov
Cartonaşe galbene: Roman - Choliyev, Amanov
În prima repriză, la terenul pe care s-a disputat jocul au fost probleme cu nocturna, motiv pentru care la începutul părţii secunde a jocului s-a trecut pe un generator de rezervă.