Echipa Oţelul Galaţi a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 0-1(0-0), partida de verificare susţinută în compania formaţiei ruse FC Volga Nizhny Novgorod, în cadrul stagiului de pregătire din Cipru.
Golul ruşilor a fost marcat dintr-o lovitură de la 11 metri, în minutul 82.
Tehnicianul Dorinel Munteanu a început meciul cu următoarea formulă de echipă: Grahovac - Ljubinkovici, Benga, Costin, Ilie - Giurgiu, Filip, Didi - Antal, Pena, Stromajer. În partea secundă au mai jucat pentru Oţelul: Viglianti, Punosevac, Buş, Frunză şi Paraschiv.
Didi a părăsit terenul accidentat, el fiind transportat la spital cu o ambulanţă. Se pare că fotbalistul Oţelului a suferit o fractură la un deget.
La FC Volga Nizhny Novgorod a jucat în repriza secundă şi Mihăiţă Pleşan. Celălalt român din echipa ruşilor, Janos Szekely, a lipsit, el întorcându-se în România deoarece soţia sa a născut.
Următoarea partidă de verificare a Oţelului este programată luni, în compania campioanei Cehiei, Viktoria Plzen, formaţie care a jucat sezonul acesta în Liga Campionilor.