Medieșenii de la Gaz Metan Mediaş au câștigat fără emoții prima partidă a stagiului de pregătire din Antalya, jucată în compania rușilor de la Dinamo Briansk, scor final 3-1.
Bawab a marcat primul gol al "gaziștilor", în minutul 18. Exemplul său a fost urmat de Roman, în minutul 34, şi de brazilianul Vitinho, n minutul 78. Antrenorul Cristi Pustai a spus că i-a plăcut atitudinea jucătorilor săi. "A fost primul amical şi nu are rost să ne extaziem după primul rezultat pozitiv. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor şi faptul că am reuşit să înscriem trei goluri unor adversari destul de arţăgoşi în exprimare", a spus antrenorul Cristi Pustai.
Tehnicianul a folosit două echipe distincte. Astfel, Gazul a început meciul cu Pleşca - R. Zaharia, Frăsinescu, Markovici, Buzean - C. Todea, Breeveld - R. Avram, Bawab, C. Petre - D. Roman. La reluare, Gaz Metan a aliniat formula: Buchta - M. Ciucă, Fl. Lazăr, Muth, Vukadinovici- Bozeşan, Hlinca - C. Gheorghe, Vitinho, Dudiţă - Fl. Bratu.
Următoarea partidă amicală a Gazului va avea loc pe 30 ianuarie, când adversarul medieșenilor se va numi FC Dila Gori, din Georgia.
Turnul Sfatului