Echipa Universitatea Cluj a învins, joi, cu scorul de 6-0 (2-0), formaţia letonă FC Daugava, în cel de-al patrulea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al ardelenilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ad. Cristea (17), Tony (31, 51, 55), Păcurar (60) şi Morar (89).
Antrenorul clujenilor, Ionuţ Badea, a început meciul cu următoarea formulă de echipă: Bornescu - Achim, Abrudan, Szukala, D. Popa - Hoban, Cristescu, Păcurar - Ad. Cristea - Cl. Niculescu, Tony. În repriza secundă au mai jucat: Pele, Cojocnean, Grecu, Cucui, Marinescu, Moldovan, Morar, Drăghici, Grozav şi Neag.