Medieșenii de la Gaz Metan Mediaş au pierdut al doilea meci amical jucat în Antalya. Cel de-al patrulea meci al Gazului s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru rușii de la Fakel Voronezh, o nou-promovată în prima ligă din Rusia.
Golul medieşenilor a fost marcat de Florin Bratu, cel care ar fi putut să se despartă în această iarnă de echipa antrenată de Cristi Pustai. "Am jucat tot meciul, m-am simţit bine pe teren aşa că aştept cu încredere startul campionatului", a spus "Bratone".
În partida de seara trecută, tehnicianul Pustai a testat doi mijlocaşi, unul englez şi un sârb de origine croată. Sârbul testat în amicalul de ieri este un mijlocaş în vârstă de 24 de ani. Rodoljub Marjanovici a început fotbalul la juniorii echipei Rad Belgrad, echipă la care a debutat la seniori în anul 2004. După trei sezoane s-a transferat la OFK Belgrad unde a evoluat în 34 de jocuri, în 2 sezoane interval în care a marcat 3 goluri. Anul trecut a fost împrumutat la Hajduk Kula,echipă, pentru care a evoluat de 16 ori.
Până în acest moment, Gaz Metan a disputant patru amicable pe pământ turcesc. În primele trei, medieşenii au înregistrat o remiză, 0-0 cu Dila Gori, o victorie, 3-1 cu Dinamo Briansk, şi o înfrângere, cu Yenisei, scor 0-1.
Turnul Sfatului