Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, luni, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa slovacă Tatran Presov, în cel de-al cincilea meci amical din cadrul stagiului din Antalya, informează site-ul oficial al clubului ploieştean.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Selim Ben Djemia, în minutul 64.
FC Petrolul a evoluat în următoarea formulă: Gritti (Povilas '46) - Străuţ (Buleică '46), Melinte, Ben Djemia (Bikana '67), Stoica (Tudor '46) - Mustivar (Bărbulescu '63), Fl. Dumitru (Negru '46) - Neagu (Opriţa '46), Boudjemaa (Buhuşi '46, Lasimant '67), Surugiu (Stojimirovici '63) - Roman (Dina '46).
"Mă bucur că, după două înfrângeri în debutul stagiului din Antalya, am reuşit mai apoi să legăm trei victorii consecutive. Suntem în grafic şi mai avem la dispoziţie trei săptămâni pentru ca, pe data de 25 februarie, la ora primului meci oficial, să fim pregătiţi din toate punctele de vedere", a declarat antrenorul Valeriu Răchită.
În meciul cu Tatran, tehnicianul a testat doi jucători noi, fundaşul central camerunez Vincent Bikana şi atacantul francez Yohann Lasimant. Cei doi vor rămâne să se antreneze alături de formaţia ploieşteană, urmând să fie văzuţi la lucru şi în următorul test, cel de miercuri, contra cehilor de la FC Slovacko. "Vor mai veni jucători în probe şi sper să reuşim să găsim fotbalişti de valoare", a explicat Răchită.
Pe de altă parte, luni a părăsit cantonamentul Andrei Voican, acesta accidentându-se la genunchi în precedentul joc de verificare. Voican va efectua un RMN în ţară.