Echipa FCM Târgu-Mureş a fost învinsă, luni, cu scorul de 3-2, de echipa Arsenal Kiev, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al grupării ardelene.
Pentru FCM au înscris Subotic, în minutul 3, din penalty, Celsinho în minutul 87, tot din 11 metri.
Echipa folosită de tehnicianul Marius Lăcătuş a fost următoarea: Albuţ (70 Balauru) - Nicu (76 Homei), Gugu (46 Ghionea), Iencsi, Topic - Astafei, Kiriţă (76 Celsinho), Ilyes, Bumba - Fl. Dan (46 Pădureţu), Subotic (70 Bujor).
Miercuri, de la ora 15:00, FCM va întâlni pe Nistru Otaci, din Republica Moldova.
FCM Târgu-Mureş şi-a prelungit cantonamentul din Turcia cu încă o săptămână, întoarcerea delegaţiei fiind programată pentru 23 februarie.