Oţelul Galaţi a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1.
Campioana a dezamăgit din nou, rămânând fără gol marcat în retur. Trupa lui Costel Enache a demonstrat încă o dată că-i redutabilă în deplasare. Confruntarea de la malul Dunării a început îngrijorător pentru cei care au mizat pe puţine goluri în această partidă. Stromajer a fost primul care a pus în pericol poarta, printr-un şut din afara careului (8). Două minute mai târziu, Gafiţa a ratat cu capul, din 6 metri (10), iar Pena a pivotat pe punctul de la "11" metri, dar Jovici a fost la post şi a reţinut (19). Tabela intactă i-a făcut pe cei doi antrenori să se agite pe margine, însă cei care s-au trezit au fost băieţii lui Enache, care au atacat în valuri. Bădescu a încercat să îl lobeze pe Grahovac, dar a ratat execuţia (21), şi nici Golubovici nu a reuşit să deschidă scorul, portarul bosniac al gălăţenilor fiind pe fază (22, 26). Debutul reprizei secunde a coincis cu trezirea la "realitate" a ambelor formaţii. Jocul monoton şi puţinele faze de poartă au înecat în monotonie prima jumătate a mitanului. Primul care a mutat a fost Dorinel, acesta scoţându-l pe Neagu şi forţînd cu Viglianti în spatele vârfurilor, însă argentinianul nu a adus nimic în plus. Ultimele 30 de minute au fost un veritabil coşmar pentru microbi;ti, iar egalul - rezultatul care menţine tensiunea în ambele tabere încă o săptămână.
Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra-Neamţ 0 - 0
Au marcat: -
Oţelul: Grahovac - Râpă, Sârghi, Perendija, Sălăgean - Neagu (Viglianti '61), Filip - Didi (Paraschiv '79)- Antal (Iorga '75), Pena, Stromajer. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Ceahlăul: Jovic - Dumitraş, Cazan, Ichim, Drugă - Achim, Monroy - Bădescu (Constantinescu '69), Golubovici, Stana (Viţelaru '90+3) - Gafiţa (Muscalu '83). Antrenor: Constantin Enache.
Cartonaşe galbene: Râpă '26, Sălăgeanu '28, Sîrghi '78 - Drugă '74, Jovic '90, Constantinescu '90+1, Muscalu '90+3
Arbitri: Radu Petrescu - Mircea Orbuleţ, Daniel Ciocănea - Cristina Babadac. Observatori: Vasile Curt, Pavel Peniu.
La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.
Marius Stan: "Ne lipsesc ideile, prospeţimea fizică şi altele. Am jucat steril azi. Poate cu puţină şanse putea să intre un gol. Nu marcăm pentru că nu jucăm rapid, suntem previzibili, avem un joc dtereotip. Sunt două meciuri cu două noi-promovate şi am luat un singur punct. Se poate vorbi de un blestem al nou-promovatelor. Echipa a mai traversat perioade asemănătoare, sper să se trezească. Ar fi penibil din partea noastră să vorbim de titlu, vrem un loc în cupele europene, un parcurs bun în Cupa României şi o clasare decentă în campionat".
Dorinel Munteanu: "Am început parida precipitat. Repriza a doua ne-a aparţinut în totalitate. Îmi felicit echipa pentru determinare. Ne-a lipsit inspiraţia din faţa porţii. Îndemn la răbdare. Sunt foarte surprins de atitudinea suporterilor, ei trebuie să fie alături de echipă şi la bine şi la rău. Eu îmi voi apăra echipa, în faţa tuturor, chiar şi a conducerii. Sunt nemulţumit de rezultat, însă nu am prea ce le reproşa jucătorilor mei. Au arătat atitudine, determinare, însă din păcate nu au reuşit să marcheze. Ăsta e singurul lucru pe care aş avea să-l reproşez. Spun încă o dată, nu îmi voi da demisia, voi pleca doar dacă voi fi demis. Trecem printr-o perioadă mai puţin fastă, însă jocul echipei totuşi îmi dă speranţe. Putem reînnoda o serie de rezultate pozitive".
Constantin Enache: "Ţinând cont de faptul că am jucat pe terenul campioanei, acest rezultat de egalitate mă mulţumeşte. Chiar dacă un punct nu este atât de important pentru situaţia din clasament - e clar că trei puncte ne-ar fi prins foarte bine, dacă ţinem cont de adversarul pe care l-am întâlnit, o echipă foarte bine organizată, discilinată tactic, foarte puternică mai ales pe teren propriu, ar fi nedrept din partea mea să spun că nu sunt mulţumit".