CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Modou Sougou (60) şi Pantelis Kapetanos (90+3).
Cum s-au marcat golurile:
CFR Cluj a deschis scorul prin Sougou, în minutul 60, jucătorul grupării clujene profitând de o greşeală a lui Cardoso.
Kapetanos a stabilit scorul final în minutul 90+3, dup? o centrare a lui Cadu, la care mingea a fost deviat? cu capul de Ronny.
CFR 1907 Cluj - Pandurii Târgu-Jiu 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Modou Sougou (60), 2-0 Pantelis Kapetanos (90+3)
CFR: Beto - Maftei (Panin '68), Cadu, Nuno Diogo, Camora - Peralta, Celestino - Sougou, Rui Pedro (Vranjes '74), Bastos (Ronny '46) - Kapetanos. Antrenor: Jorge Costa.
Pandurii: Mingote - V. Alexandru, Viera, Cardoso (Cristea '62), Nistor - Pintilii - Unguruşan, Maxim, Lemnaru (Unguru '70), Batin - Ibeh (Neagu '62). Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: Maftei '21, Bastos '42, Cadu '73, Kapetanos '81 - Pintilii '24, Unguruşan '81
Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Robert Dumitru.
Jorge Costa: "Îi felicit pe jucători pentru victorie. În prima repriză am fost apatici, CFR din repriza a doua e cel pe care îl doresc. Nu-mi explic apatia din prima parte, dar în fotbal e greu să explici totul. Am câştigat greu, dar sunt mulţumit".
Cadu: "E o plăcere să joci cu o echipă ca Pandurii. Joacă de la egal la egal cu orice echipă. Noi cu Dinamo ne vom bate pentru titlu. Rapid şi Steaua sunt deja departe. Le va fi greu. Pandurii au o echipă mică, dar în teren sunt o echipă mare".
Petre Grigoraş: "E frustrant să pierzi un asemenea meci, pentru că am simţit echipa mea peste cea a gazdelor şi pur şi simplu nu credeam că vom pierde. Dacă nu venea eroarea aceea a lui Cardoso, ei nu se apropiau de poartă. Ne-am automutilat! Este luna martie, luna cadourilor. Am făcut la Braşov, cu Dinamo, acum şi cu CFR Cluj. Vor urma meciuri foarte grele, suntem cu moralul la pământ după ce am câştigat doar un punct din trei etape. Ne vom da cu capul de pereţi, ne vom da două palme şi probabil ne vom da seama că nu mai avem voie să comitem greşeli".