Gaz Metan Mediaş a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii 1, primul pentru Mircea Rednic pe banca tehnică a grupării prahovene.
În meciul de la Mediaș nu s-a marcat, deși ocaziile nu au lipsit nici de o parte, nici de cealaltă. Raportul șanselor de gol a fost favorabil oaspeților, dar oboseala, imprecizia și intervențiile salvatoare ale celor doi portari și-au spus cuvântul. Dacă Fatai a ratat cea mai mare ocazie a gazdelor, de partea cealaltă, pentru medieșeni, Vitinho a semnat ratarea deschiderii scorului, cu o lovitură de cap, respinsă cu greu de Silviu Lung Jr.
Gaz Metan Mediaş - Astra Ploieşti 0 - 0
Au marcat: -
Gaz: Pleşca - Ciucă, Frăsinescu, Lazăr, Buzean - Todea, Breeveld (Gheorghe '79) - Roman, Tahar (Muntean '26), Petre - Vitinho (Bawab '62). Antrenor: Cristian Pustai.
Astra: Lung jr - Bărboianu, Găman, Oprsal, Morais - Seto, B. Pătraşcu - Stan (F. Pătraşcu '80), Băjenaru (Ologu '57), William (Vădrariu '75) - Fatai. Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Petre '55, Frăsinescu '73, Lazăr '77 - Fatai '34, B. Pătraşcu '57, Ologu '67.
Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Florin Păunescu, Florin Megheşan (asistenţi).
Cristian Pustai: "Am încercat să jucăm economicos, mai mult pe Roman şi pe devierile lui. Am încercat să obţinem cît mai multe faze fixe, pentru că era capitolul la care Astra era deficitară. Orice punct contează. Puteam să și pierdem. În formula pe care am avut-o azi am jucat pe calitățile lui Roman. Din păcate Bawab a jucat la 40 la sută, Vitinho la 60 la sută, iar Tahar a căzut fizic după 20 minute. Doar Ciprian Petre pe benzi a fost mai odihnit. Va fi greu la Târgu-Mureș pentru că avem amândoi fundașii centrali suspendați".
Mircea Rednic: "Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor, am controlat jocul în prima repriză, din păcate nu am reuşit să înscriem. Mi-era dor de fotbalul românesc, m-am simţit bine pe bancă".
Mihai Teja: "Sunt fericit pentru atitudinea jucătorilor. Au luptat pentru fiecare minge. În prima repriză am jucat mai bine și am controlat meciul. Puteam chiar să și marcăm. Mediașul este o echipă așezată, iar în partea secundă am avut ceva probleme. A fost un rezultat echitabil. Mediașul nu ne-a surprins cu nimic".