Mijlocaşul echipei FC Braşov, Rareş Enceanu, s-a accidentat la un meci al naţionalei Under 19 a României şi va lipsi de pe teren cel puţin două săptămâni, informează site-ul oficial al grupării ardelene.
Enceanu a suferit o ruptură fibrilară la coapsa piciorului drept în meciul amical pe care naţionala Under 19 a României l-a câştigat, la Buftea, cu scorul de 4-1, în faţa reprezentativei similare a Ciprului şi în care fotbalistul braşovean a deschis scorul.
"Am simţit o durere la coapsă imediat după ce am reuşit să marchez primul gol al meciului cu Cipru. Am fost consultat de medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, iar diagnosticul a fost ruptură fibrilară. Îmi pare extrem de rău, mai ales că eram într-o perioadă foarte bună atât la echipa de club cât şi la lotul naţional. Trebuie să trec peste acest moment greu şi să revin cât mai repede pe gazon", a declarat Enceanu.