Concordia Chiajna a învins în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a 29-a a Ligii 1, în care gazdele au beneficiat de un penalti în primul minut de joc, dar au avut ulterior şi trei fotbalişti eliminaţi.
Golurile au fost marcate de Cosmin Năstasie (2 penalty) pentru CS Mioveni, respectiv Paulinho Duarte (21), Lucian Filip (68) şi Viorel Dinu (86) pentru Concordia.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Centralul Marian Balaci acordă penalti pentru CS Mioveni în secunda 30 a meciului, pentru un fault la Ionescu. Lovitura de la 11 metri este transformată de Năstăsie.
1-1: Paulinho egalează cu o lovitură cu capul, din şase metri.
1-2: La o centrare de pe dreapta, Popescu respinge în faţă, iar Filip, singur, reia în plasă.
1-3: Dinu înscrie ultimul gol al partidei, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri.
CS Mioveni - Concordia Chiajna 1 - 3 (1-1)
Au marcat: Cosmin Năstasie (2p), 1-1 Paulinho Duarte (21), 1-2 Lucian Filip (68), 1-3 Viorel Dinu (86)
Mioveni: Popescu - Voicu, Stoica, Olteanu, Baicu - Enache, Naidin (Iordache '56), Năstăsie, Mandea (Zuluf '34, Crăciun '64) - Ayza, Ionescu. Antrenor: Marian Pană.
Concordia: Niţă - Krumov (Petrovici '71), Mamele, Ad. Popa II, Guilherme - I. Iordache (Paulinho '15), Filip, Muzac (Iancu '57), Alex - V. Dinu, Rocha. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Cartonaşe galbene: Naidin '17, Voicu '19, '61, Ionescu '61, Iordache '65, '85, Crăciun '77, '88, Olteanu '90+3 - Muzac '20, Krumov '69, Guilherme '75, Paulinho '78, Mamele '90, Rocha '90+4.
Cartonaşe roşii: Voicu '61, Iordache '85, Crăciun '88.
Arbitri: Marian Balaci (central) - Cristian Nica, Vasile Marinescu (asistenţi) - Teodor Crăciunescu (rezervă). Observatori: Romeo Pascu, Constantin Miclea.
La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori, între care şi 200 de fani ai oaspeţilor.
În minutul 89, antrenorul secund al CS Mioveni, Dragoş Stroe, a fost trimis în tribună pentru proteste.
Dumitru Olteanu (preşedintele CS Mioveni): "Este la 14-lea meci fără victorie în mandatul lui Marian Pană, am fost nevoiţi să-i cerem demisia. Suntem ca şi retrogradaţi, i-am mulţumit donmnului Pană pentru activitatea avută şi i-am cerut să-şi dea demisia. Sper să reziliem pe cale amiabilă. Consiliul Director m-a împuternicit şi sper să ajung la o înţelegere cu staful tehnic pentru demisie, iar mâine voi cere şi demisia domnilor Răzvan Tunaru şi Ion Ţuţală. Din punctul nostru de vedere nu mai e nimic de întors cu Pană, după 14 meciuri fără victorie. Şi conducerea şi jucătorii au vină".
Marian Pană: "Preşedintele mi-a zis să-mi iau staful şi să-mi dau demisia, dar nu o să fac asta, eu am contract, am muncit aici, nu am obiectiv salvarea. Nu mă obligă nimeni să-mi dau demisia, să mă demită dacă vor. Sigur e şi vina mea, dar la multe meciuri s-au făcut greşeli, am fost călcaţi în picioare şi s-a măturat cu noi pe jos. Mai sunt cinci etape, în contract am să promovez la anul şi când am venit am venit cu condiţia să promovez. Le-am spus: 'Demiteţi-mă'. Să analizeze munca mea şi a tuturor, că ne-au călcat arbitrii în picioare". Ce curăţenie să fac? Am făcut curăţenie, iar eu nu o să plec. Nu mi-e ruşine de munca mea, cei dinainte au greşit. Noi suntem singura echipă care nu a investit nimic în iarnă, iar când puteam să câştigăm am fost furaţi. Faptul cum mi s-a spus e o greşeală fantastică, nu se poate aşa ceva, e greu de continuat în condiţiile astea, dar eu nu renunţ la munca mea. Am la clauze tot ce n-au avut ceilalţi antrenori dinainte... Dacă plec eu am de de dat bani mai mulţi decât dacă mă demit ei".
Laurenţiu Reghecampf a făcut o adevărată criză de nervi la finalul partidei, certându-l pe atacantul brazilian Rocha, deoarece a luat inutil "galben" în prelungirile meciului şi nu-l va putea folosi cu Steaua, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe. "O să intre Mihalcea şi o să batem", a declarat iritat antrenorul Chiajnei.