CFR Cluj a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1, în care liderul campionatului a înscris în minutul 90.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Kapetanos, cu o lovitură cu capul din şase metri, după o centrare a lui Bastos din corner.
Dinamo Bucureşti - CFR 1907 Cluj 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Pantelis Kapetanos (90)
Dinamo: Naumovski - Nica (Strătilă '61), Luchin, Grigore, Pulhac - Curtean, Kone, Muşat (Tameş '76), Alexe - Niculae, Dănciulescu (Ţucudean '46). Antrenor: Dario Bonetti.
CFR: Beto - Lionn, Cadu, Maftei, Camora - Peralta, Sare (Mureşan '75) - Ronny, Vranjes (Kapetanos '60), Nicoară (Bastos '69) - Sougou. Antrenor: Ioan Andone.
Cartonaşe galbene: Muşat '25, Kone '41, Ţucudean '51, Grigore '59, Niculae '83 - Cadu '59, Peralta '61, Camora '90+2
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Grecia, formată din Anastasios Kakos (central), Dimitros Bozatzidis, Dimitrios Satsis (asistenţi) şi Stavros Tritsonis (rezervă). Observatori au fost Gheorghe Nedelescu şi Niculae Marodin.
La meci au asistat aproximativ 1.500 de spectatori.
Dario Bonetti: "Am avut două reprize diferite, în prima nu am jucat, iar în a doua am fost mai dinamici. E tot ce puteam face în acest moment. Am pierdut o partidă pe care în acelaşi timp o puteam câştiga. Am pierdut pe greşeli individuale. Nu au fost foarte multe ocazii în acest meci, dar un putem mai mult. În ultimele două partide am pierdut prea multe puncte care însă ne permiteau să ne apropiem de lider. Vreau să subliniez jocul bun al lui Kone, sunt foarte mulţumit de Nica, de Muşat care a jucat pe o poziţie pe care nu este obişnuit şi de Naumovski, care şi-a făcut din plin datoria. Avem jucători tineri, care dau tot ce pot din ei. Singurul lucru negativ în această seară este rezultatul, suntem o echipă ghinionistă".
Constantin Nica: "A fost un meci tare pentru mine, mă aşteptam să câştigăm, dar se întâmplă să avem şi ghinion. Dinamo este o echipă ghinionistă. Sunt sigur că CFR nu este o echipă care să fie lider. Sincer nu mă aşteptam să debutez cu o înfrângere, aveam un moral bun. Este prea de tot să pierdem puncte în ultimele minute. A fost visul meu de mic să joc la Dinamo şi nu mă aşteptam. Acum două zile mă pregăteam să joc la turneul final la juniori, iar acum am debutat la echipa mare. Am fost schimbat pentru că am avut o recidivă la tendon, atunci când pun piciorul mai tare în pământ mă doare foarte tare şi nu pot să mai dau acelaşi randament".
Ioan Andone: "A fost un meci greu, în care ne-am luptat şi în care ne-am propus să nu luăm gol. Meciul se ducea spre un egal, dar tot din vina noastră. În ultimele trei etape ne-a ieşit asta, pentru că aveam probleme mari din acest punct de vedere. Avem noroc şi de Kapetanos, care este un tip inteligent, dar nu e refăcut complet. Însă el ne-a câştigat ultimele două meciuri datorită inspiraţiei. Dacă vom câştiga următoarele trei jocuri vom fi sigur campioni, dar avem meci greu de tot cu Universitatea. La titlu ne batem cu noi, nu cu ceilalţi. Nu ne considerăm campioni încă, dar putem fi".
Iuliu Mureşan: "Mai sperăm să se încurce şi celelalte adversare. Am fost dezavantajaţi de LPF cu programul meciurilor, pur şi simplu şi-au bătut joc de noi. Planificarea meciurilor arăta că noi jucăm trei meciuri în 7 zile, în timp ce celelalte au acelaşi număr de jocuri în 8 sau 9 zile. Se pare că LPF are deja o campioană. Sper să avem trei victorii în următoarele trei jocuri şi să devenim campioni şi matematic. A fost o partidă grea şi ne bucurăm că am câştigat aici. Nu a fost un joc prea frumos, dar ne doream victoria. Nu ne-am fi mulţumit cu un egal, pentru că am venit să câştigăm aici. Sunt trei puncte care vor conta în lupta pentru titlu. Suntem mai liniştiţi acum şi trebuie să fim la fel de concentraţi. Cu Vaslui şi Rapid ne vom bate în continuare. Urmează derbiul Clujului, va fi greu, dar sperăm să rămânem la aceeaşi diferenţă de puncte".
Stojan Vranjes: "Mai avem patru meciuri foarte importante, încă nu suntem campioni. Ne bucurăm puţin de această victorie, iar apoi urmează meciul cu Universitatea Cluj. Sperăm să fim campioni până în ulitma etapă, dar Steaua e Steaua şi se luptă până în ultima etapă la câştigarea campionatului. Sperăm să câştigăm în următoarele trei etape, iar meciul cu Steaua să fie frumos pentru suporteri".