Bucureştiul găzduieşte, miercuri, pe Arena Naţională,
finala Europa League la fotbal, partidă care se va disputa între formaţiile spaniole Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, de la ora 21:45.
Arena Naţională este un stadion de fotbal din Bucureşti, pe care se dispută, printre altele, meciurile echipei naţionale de fotbal, finala Cupei României şi meciul din Supercupa României.
Este cel mai mare stadion din ţară şi este încadrat de UEFA la categoria "Elită".
Arena Naţională a fost ridicată pe locul fostului Stadion Naţional "23 August/Lia Manoliu".
Stadionul "23 August" a fost construit în anii 1952 - 1953. A purtat acest nume până în 1990, devenind apoi Stadionul Naţional "Lia Manoliu". A fost dat în folosinţă cu ocazia Jocurilor Sportive din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului, din vara anului 1953.
În 1976 au fost instalaţi stâlpii instalaţiei de nocturnă. În 1981, pe Stadionul Naţional "23 August" a avut loc Universiada.
Ultimul meci de fotbal desfăşurat pe acest stadion a fost partida România - Albania din preliminariile Campionatului European 2008.
Stadionul Naţional "Lia Manoliu" a fost şi locul de organizare a numeroase concerte ale unor artişti sau trupe renumite, precum Michael Jackson, The Rolling Stones, Depeche Mode, Deep Purple, Metallica, George Michael, Joe Cocker.
Demolarea Stadionului Naţional "Lia Manoliu" a început la 18 decembrie 2007 şi s-a încheiat în 20 februarie 2008.
Construcţia noului stadion a fost gata la 6 august 2011, când şi-a deschis porţile pentru vizitatori.
Noul stadion, denumit "Arena Naţională", a costat peste 200 de milioane de euro. Are o suprafaţă de 108.000 de metri pătraţi, cu locuri acoperite de o structură din membrană susţinută de cabluri de oţel.
Capacitatea sa este de 55.600 de spectatori (din care 20.000 la tribuna I şi 364 pentru presă), având un potenţial de extindere până la aproximativ 63.000.
Stadionul are 94 de căi de acces, ceea ce permite ca evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute. Construcţia se ridică pe şase nivele în partea vestică şi trei nivele la tribuna a doua şi include două subsoluri (unul pentru vestiare şi săli de refacere, altul pentru presă), lojă pentru VIP-uri la etajul I, gradene pentru presă şi spaţii comerciale la nivelul secund.
Arena Naţională mai este dotată şi cu un cub video, situat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 metri pătraţi fiecare. Instalaţia de nocturnă are o putere de 1.400 de lucşi/mp, conform cerinţelor UEFA.
Meciul de inaugurare a stadionului s-a disputat între echipele naţionale de fotbal ale României şi Franţei, la 6 septembrie 2011, în vederea calificării la Campionatul European din 2012. La eveniment au asistat preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi preşedintele FIFA, Sepp Blatter.
Miercuri, 9 mai, Stadionul Naţional Arena găzduieşte finala Europa League.