Germania a învins Olanda cu scorul de 2-1 (2-0), miercuri seara, pe stadionul "Metalist" din Harkov, în Grupa B la
EURO 2012. Mario Gomez a marcat golurile Germaniei (24, 38), ambele din pasele lui Schweinsteiger, iar Olanda a redus din diferenţă în partea secundă prin Robin van Persie (73).
Olanda a avut o posesie bună în debutul jocului şi şi-a creat şi două situaţii notabile, prin van Persie, dar mai întâi Neuer a intervenit foarte bine (7), iar apoi atacantul lui Arsenal a trimis pe lângă poartă (11).
Germania a trecut pe lângă gol, însă, încă din min. 8, când Mesut Özil a şutat din voleu din afara careului, mingea a lovit bara şi a ajuns în braţele lui Stekelenburg. Nationalmannschaft a deschis scorul după o fază superbă, în ciuda posesie nete a batavilor: Schweinsteiger l-a angajat pe Gomez, acesta a pivotat pe lângă fundaş şi a marcat simplu în poarta Olandei (24).
''Portocala mecanică'' a mai avut o singură ocazie în prima repriză, un şut al lui Robben (26), prin de neuer, coechipierul său de la Bayern. În rest, viitoarea adversară a României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014 nu a legat aproape nimic.
Stekelenburg a salvat golul în min. 27, când a respins lovitura de cap a lui Badstuber, rămas nemarcat în 6 m (37). Germania şi-a mărit avantajul prin acelaşi Mario Gomez, aflat la golul trei la acest turneu, care a marcat din unghi, tot după o pasă a lui Schweinsteiger (38). Portarul Stekelenburg a mai avut o intervenţie de senzaţie la ultima fază a reprizei, când a scos de sub transversală o lovitura liberă deviată nefericit de Robben (45+1).
La pauză, Olanda avea o posesie a mingii, conform uefa.com, de 57 de procente.
Deşi era de aşteptat ca repriza a doua să aducă o schimbare în joc, tot Germania a fost aproape de gol, după incursiunea de peste 40 de metri a fundaşului Hummels, cărei Stekelenburg s-a opus în două rânduri (52).
"Portocala mecanică" a început să lege mai bine jocul şi a avut două ocazii bune de gol, prin van Persie (58), care l-a întrebuinţat serios pe Neuer, şi Sneijder (62), care a trimis puţin pe lângă bară. Robben a reluat şi el alături, din întoarcere (69). Boateng a salvat golul printr-un plonjon la sacrificiu (71), blocând şutul lui Sneijder. Aceste faze au prefigurat golul Olandei, semnat de van Persie, care a scăpat pe centrul apărării germane şi a înscris de la marginea careului (73). Olanda nu a mai reuşit nimic notabil până la final, Germania fiind aproape de un gol antologic în final (90), când Klose a fost gata să profite de o ezitare a lui Stekelenburg.
Olanda este marea dezamăgire a competiţiei până acum şi ocupă ultimul loc în grupă, fără vreun punct, şi cu şanse minime de a merge mai departe, doar în cazul unei victorii în faţa Portugaliei, coroborată cu un succes al Germaniei în faţa Danemarcei.
EURO 2012, Grupa B
Harkov, Stadion: "Metalist": 38.000 spectatori
Olanda - Germania 1-2 (0-2)
Au marcat: Robin van Persie (73), respectiv Mario Gomez (24, 38).
Olanda: 1. Maarten Stekelenburg - 2. Gregory van der Wiel, 3. John Heitinga, 4. Joris Mathijsen, 15. Jetro Willems - 6. Mark van Bommel (căpitan; 23. Rafael van der Vaart, 46), 8. Nigel de Jong - 11. Arjen Robben (7. Dirk Kuyt, 82), 10. Wesley Sneijder, 20. Ibrahim Afellay (9. Klaas-Jan Huntelaar, 46) - 16. Robin van Persie.
Selecţioner: Bert van Marwijk.
Rezerve neutilizate: 12. Michel Vorm, 22. Tim Krul - 5. Wilfred Bouma, 13. Ron Vlaar, 15. Jetro Willems, 14. Stijn Schaars, 17. Kevin Strootman, 18. Luuk de Jong, 19. Luciano Narsingh.
Germania: 1. Manuel Neuer - 20. Jerome Boateng, 5. Mats Hummels, 14. Holger Badstuber, 16. Philipp Lahm (căpitan) - 6. Sami Khedira, 7. Bastian Schweinsteiger - 13. Thomas Müller (15. Lars Bender, 90+2), 8. Mesut Özil (18. Toni Kroos, 81), 10. Lukas Podolski - 23. Mario Gomez (11. Miroslav Klose, 72).
Selecţioner: Joachim Löw.
Rezerve neutilizate: 12. Tim Wiese, 22. Ron-Robert Zieler - 3. Marcel Schmelzer, 4. Benedikt Höwedes, 17. Per Mertesacker, 2. Ilkay Gündogan, 9. André Schürrle, 19. Mario Götze, 21. Marco Reus.
Arbitru: Jonas Eriksson;
arbitri asistenţi: Stefan Wittberg, Mathias Klasenius (toţi din Suedia);
arbitru de rezervă: Tom Harald Hagen (Norvegia);
arbitri asistenţi adiţionali: Markus Strömbergsson, Stefan Johannesson (ambii din Suedia)
Cartonaşe galbene: Nigel de Jong (80), Boateng (87), Willems (90).