Echipa de fotbal a Franţei a învins formaţia Ucrainei cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Donbas Arena din Doneţk, în cadrul Grupei D la
EURO 2012, competiţie găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie - 1 iulie.
Jeremy Menez a deschis scorul în min. 53, iar Yohan Cabaye a decis soarta partidei în min. 56.
Partida a început la ora 19,00 (ora României), dar a fost întreruptă după cinci minute din cauza ploii torenţiale, cu tunete şi fulgere. Arbitrul olandez Björn Kuipers a considerat că integritatea jucătorilor este pusă în pericol din cauza condiţiilor şi a decis retragerea lor la vestiare. Meciul a fost reluat la ora 20,00, din momentul întreruperii.
Dacă în primele cinci minute nu s-a întâmplat nimic notabil, imediat după reluarea jocului, Benzema a testat atenţia portarului Piatov (6), dar acesta a fost la post. ''Les Bleus'' au dominat jocul în cea mai mare parte a sa, au avut o posesie covârşitoare a mingii şi câteva situaţii mari de gol, prin Menez (29) şi Mexes (39), dar de fiecare dată golul a fost salvat de Piatov. Menez a mai avut o încercare de la distanţă (26), dar mingea s-a dus peste transversală. de partea cealaltă, Iarmolenko a tras pe lângă poartă (24), iar Lloris a intervenit bine la şutul al lui Şevcenko din unghi (34).
În partea secundă, Piatov a salvat din nou situaţia la şutul aceluiaşi incisiv Menez (48), dar şi Şevcenko a avut o oportunitate bună, un minut mai târziu, când a tras razant cu vinclul.
Franţa a tranşat disputat în decurs de numai câteva minute: Menez a deschis scorul în min. 53, cu un şut din careu, după ce l-a driblat pe Selin, iar Cabaye a majorat avantajul (56), după o pasă excelentă a lui Benzema.
Ucraina a căutat să revină în joc, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol. Ribery a fost periculos din lovitură liberă (72), dar mingea expediată de starul lui Bayern Munchen s-a dus puţin peste poartă. Nasri a fost şi el aproape de gol din lovitură liberă, dar şutul său a fost respins de Piatov (87).
Franţa a ajuns la 23 de meciuri consecutive fără înfrângere. Totodată, Franţa a obţinut prima victorie la un turneu final după o serie negativă de 8 partide în care nu a reuşit să câştige. Franţa a câştigat ultimul meci la un turneu final cu ocazia Cupei Mondiale din 2006, când a învins Portugalia cu 1-0, la Munchen, în semifinale. La EURO 2008 şi la Cupa Mondială din 2010, francezii au fost eliminaţi după faza grupelor, de fiecare dată reuşind să adune un singur punct (la EURO cu România, 0-0).
Euro 2012, Grupa D
Doneţk, Donbas Arena: 52.000 spectatori
Ucraina - Franţa 0-2 (0-0)
Au marcat: Jeremy Menez (53), Yohan Cabaye (56).
Ucraina: 12. Andrei Piatov - 9. Oleg Gusev, 17. Taras Mihalik, 3. Evgheni Haceridi, 2. Evgheni Selin - 4. Anatoli Timoşciuk, 10. Andrei Voronin (22. Marko Devic, 46) - 11. Andrei Iarmolenko (8. Alexandr Aliev, 68), 18. Serghei Nazarenko (15. Artem Milevski, 60), 19. Evgheni Konoplianka - 7. Andrei Şevcenko (căpitan).
Selecţioner: Oleg Blohin.
Rezerve neutilizate: 1. Maxim Koval, 23. Alexandr Goriainov - 5. Alexandr Kucer, 13. Viaceslav Şevciuk, 20. Iaroslav Rakiţki, 21. Bogdan Butko, 6. Denis Garmaş, 14. Ruslan Rotan, 16. Evgheni Selezniov.
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Mathieu Debuchy, 4. Adil Rami, 5. Philippe Mexes, 22. Gael Clichy - 11. Samir Nasri, 18. Alou Diarra, 6. Yohan Cabaye (17. Yann M'Vila, 68) - 14. Jeremy Menez (19. Marvin Martin, 73), 7. Franck Ribery - 10. Karim Benzema (9. Olivier Giroud, 76).
Selecţioner: Laurent Blanc.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Cédric Carrasso - 3. Patrice Evra, 13. Anthony Réveillere, 21. Laurent Koscielny, 8. Mathieu Valbuena, 12. Blaise Matuidi, 15. Florent Malouda, 20. Hatem Ben Arfa.
Arbitru: Björn Kuipers;
arbitri asistenţi: Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (toţi din Olanda);
arbitru de rezervă: Tom Harald Hagen (Norvegia);
arbitri asistenţi adiţionali: Pol van Boekel, Richard Liesveld (ambii din Olanda)
Cartonaşe galbene: Menez (40), Selin (55), Debuchy (79), Mexes (81), Timoşciuk (86).