Portugalia s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, după ce a învins Cehia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, la Varşovia, în primul sfert de finală la
EURO 2012. Portugalia merge mai departe graţie golului marcat de Cristiano Ronaldo (79), aflat la a treia sa reuşită la acest turneu. Lusitanii s-au calificat meritat în semifinale şi vor înfrunta în această fază învingătoarea dintre Spania şi Franţa.
Chiar şi fără vedeta Rosicky, Cehia a început mai bine meciul şi a avut mai multe incursiuni ofensive, în faţa unei formaţii portugheze care a stat în expectativă o perioadă. Lusitanii au avut, totuşi, prima situaţie notabilă a partidei, un şut al lui Moutinho, fără probleme pentru Cech (11).
Cehia şi-a creat şi ea o ocazie, în min. 18, când Darida a trimis bine o minge în careul, dar Baros a ratat de puţin întâlnirea cu balonul (18).
Treptat, cehii s-au stins, iar portughezii au trecut la cârma jocului, dar vârfurile Helder Postiga, Ronaldo şi Nani au fost blocate bine de echipa lui Bilek. Ronaldo a scăpat însă din marcaj, la un pas greşit la ofsaid al cehilor, şi a ratat prima ocazie clară de gol, trimiţând mingea alături din foarfecă (33). Tot vedeta echipei Real Madrid a fost în prim plan în min. 35. când a executat periculos o lovitură liberă de la aproape 30 de metri. Ronaldo a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, în prelungiri (45+1), când s-a demarcat excelent în careu, a preluat superb şi a tras din unghi în bara porţii lui Cech.
Lusitanii au început partea secundă în trombă şi au ratat două situaţii bune în primele cinci minute de joc: Hugo Almeida (46) a reluat cu capul peste poartă, după care Ronaldo a trimis din nou mingea în bară (49), Cech salvând golul la lovitura liberă a portughezului. Ronaldo a avut o nouă şansă (53), dar a greşit şutul. Apoi, Nani (58) a expediat un şut periculos, dar Cech a reuşit să respingă.
Cehia a ieşit din propria jumătate după un sfert de oră de forcing al lusitanilor, iar Pilar a avut o acţiune frumoasă pe partea stângă (59). Portugalia a revenit însă în atac şi a irosit o nouă ocazie - Moutinho a tras excelent, dar Cech a respins de sub transversală (64). Ocaziile au continuat să curgă la poarta Cehiei, dar golul a întârziat să cadă. Raul Meireles (72) a tras peste poartă, după o minge întoarsă de Ronaldo, iar şutul lui Nani a fost deviat salvator de Kadlec (74). În cele din urmă, Portugalia a deschis scorul prin vedeta Ronaldo: Moutinho a centrat de pe partea dreaptă, iar starul lui Real Madrid a scăpat de sub supravegherea lui Gebre Selassie şi a marcat cu capul (79).
Portugalia a avut şansa de a tranşa disputa, dar Cech s-a opus din nou golului, la şutul lui Joao Pereira (83). Cehia nu a avut o reacţie consistentă, chiar dacă finalul meciului l-a găsit pe portarul Cech în careul advers şi meciul s-a încheiat cu victoria Portugaliei.
EURO 2012, sferturi de finală
Varşovia, Stadionul Naţional: 58.000 spectatori
Cehia - Portugalia 0-1 (0-0)
A marcat: Cristiano Ronaldo (79)
Cehia: 1. Petr Cech (căpitan) - 2. Theodor Gebre Selassie, 6. Tomás Sivok, 3. Michal Kadlec, 8. David Limberský - 17. Tomás Hübschman (20. Tomás Pekhart, 86), 13. Jaroslav Plasil - 19. Petr Jirácek, 22. Vladimír Darida (9. Jan Rezek, 61), 14. Václav Pilar - 15. Milan Baros.
Selecţioner: Michal Bílek.
Rezerve neutilizate: 16. Jan Lastuvka, 23. Jaroslav Drobný - 4. Marek Suchý, 5. Roman Hubník, 12. Frantisek Rajtoral, 10. Tomás Rosický, 11. Milan Petrzela, 18. Daniel Kolár, 7. Tomás Necid, 21. David Lafata.
Portugalia: 12. Rui Patrício - 21. Joao Pereira, 2. Bruno Alves, 3. Pepe, 5. Fábio Coentrao - 16. Raul Meireles (14. Rolando, 88), 4. Miguel Veloso, 8. Joao Moutinho - 17. Nani (6. Custódio, 84), 23. Hélder Postiga (9. Hugo Almeida, 40), 7. Cristiano Ronaldo (căpitan).
Selecţioner: Paulo Bento.
Rezerve neutilizate: 1. Eduardo, 22. Beto - 13. Ricardo Costa, 19. Miguel Lopes, 10. Ricardo Quaresma, 15. Rúben Micael, 20. Hugo Viana, 11. Nélson Oliveira, 18. Silvestre Varela.
Arbitru: Howard Webb;
arbitri asistenţi: Michael Mullarkey (ambii din Anglia), Sander van Roekel (Olanda);
arbitru de rezervă: Jonas Eriksson (Suedia);
arbitri asistenţi adiţionali: Martin Atkinson, Mark Clattenburg (ambii din Anglia)
Cartonaşe galbene: Nani (26), Miguel Veloso (27), Limbersky (90).