Germania s-a calificat vineri în semifinalele
Campionatului European din Polonia şi Ucraina, după ce învins Grecia cu scorul de 4-2 (1-0), la Gdansk, în sferturile de finală ale competiţiei. "Nationalmannschaft" s-a impus prin golurile marcate de Philipp Lahm (39), Sami Khedira (61), Miroslav Klose (68), Marco Reus (74), în timp ce pentru eleni au marcat Giorgos Samaras (55) şi Dimitris Salpingidis (89 - penalty). În semifinale, Germania va întâlni la Varşovia învingătoarea din meciul Anglia - Italia.
Cum era de aşteptat, jocul a avut un singur sens în prima repriză, grecii limitându-se la o apărare ''ca le Termopile'', în faţa presiunii germane. Germania a forţat poarta lui Sifakis, busculat în min. 5 al partidei, când mingea a intrat în plasă, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Reus (12) a greşit complet şutul, din poziţie bună, după care nemţii au cerut penalty, Khedira fiind ţinut în careu de Torossidis (16). Ozil a ratat o mare ocazie în min. 23, când a tras în Sifakis, după care portarul grec a respins şutul lui Reus (24). Acesta a fost în prim plan şi un minut mai târziu, dar mingea deviată de el din careul mic a oclit poarta.
Grecia a reuşit să iasă puţine momente din propriul teren şi Ninis a expediat un şut reţinut în doi timpi de Neuer (32).
După acest scurt respiro, Germania şi-a reluat dominarea categorică, iar Schurrle nu a nimerit poartă (33), iar Sifakis a respins şutul lui Khedira (36).
Nationalmannschaft a reuşit să deschidă scorul prin căpitanul Lahm, care a driblat un grec şi a şutat bine la păianjen din afara careului (39).
Schurrle a fost în continuare imprecis şi a irosit două şanse bune în finalul de repriză (45 şi 45+2).
La reluare, elenii şi-a arătat intenţiile, prin introducerea a doi jucători ofensivi, Gekas şi Fotakis, dar tot Germania a condus ostilităţile. Echipa lui Loew a avut o oportunitate bună, prin Klose, rămas liber în poziţie excelentă (54), dar acesta a preferat o pasă şi faza s-a stins. Un minut mai târziu, grecii au dat lovitura pe un contraatac purtat în doi: Salpingidis a demarat pe partea dreaptă şi a centrat în faţa porţii, de unde Samaras a sancţionat pasivitatea lui Boateng (55).
După câteva minute de uluială, Germania a reuşit să revină în avantaj, la capătul unei faze superbe: Boateng a centrat de pe partea dreaptă şi Khedira a venit în viteză şi a reluat din voleu fără şanse pentru Sifakis (61). Reus a fost deposedat în careu de Papastathopoulos (64), după care Klose a majorat diferenţa, cu o lovitură de cap, la un corner la care portarul a ieşit târziu (68). Sifakis a respins şutul aceluiaşi Klose (69), după care Muller a tras pe lângă poartă (71). Marco Reus (74) a marcat al patrulea gol al Germaniei, după ce Sifakis a respins şutul lui Klose.
Ozil a mai avut două ocazii de gol (81, 85), iar grecii au reuşit să mai puncteze o dată, prin Dimitris Salpingidis (89), dintr-un penalty acordat la henţul lui Boateng.
Deşi avea ambiţii mari în acest meci, Grecia nu a reuşit să facă faţă până la final diferenţei de valoare dintre cele două team-uri şi a pierdut destul de clar. Elocvente sunt câteva cifre oferite de site-ul oficial UEFA, toate în favoarea germanilor: 24-9 la şuturi (14-5 pe poartă), posesie 67%-33%
EURO 2012, sferturi de finală
Gdansk, "PGE Arena", Spectatori: 43.000
Germania - Grecia 4-2 (1-0)
Au marcat: Philipp Lahm (39), Sami Khedira (61), Miroslav Klose (68), Marco Reus (74), respectiv Giorgos Samaras (55), Dimitris Salpingidis (89 - penalty).
Germania: 1. Manuel Neuer - 20. Jérôme Boateng, 5. Mats Hummels, 14. Holger Badstuber, 16. Philipp Lahm (căpitan) - 7. Bastian Schweinsteiger, 6. Sami Khedira - 21. Marco Reus (19. Mario Götze, 80), 8. Mesut Özil, 9. André Schürrle (13. Thomas Müller, 67) - 11. Miroslav Klose (23. Mario Gomez, 80).
Selecţioner: Joachim Löw.
Rezerve neutilizate: 12. Tim Wiese, 22. Ron-Robert Zieler - 3. Marcel Schmelzer, 4. Benedikt Höwedes, 17. Per Mertesacker, 2. Ilkay Gündogan, 15. Lars Bender, 18. Toni Kroos, 10. Lukas Podolski.
Grecia: 13. Michalis Sifakis - 15. Vassilis Torossidis, 19. Sokratis Papastathopoulos, 5. Kyriakos Papadopoulos, 3. Giorgos Tzavellas (16. Giorgos Fotakis, 46) - 6. Grigoris Makos (9. Nikos Liberopoulos, 72), 2. Giannis Maniatis - 18. Sotiris Ninis (17. Fanis Gekas, 46), 21. Kostas Katsouranis (căpitan), 7. Giorgos Samaras - 14. Dimitris Salpingidis.
Selecţioner: Fernando Santos.
Rezerve neutilizate: 1. Kostas Chalkias, 12. Alexandros Tzorvas - 4. Stelios Malezas, 22. Kostas Fortounis, 23. Giannis Fetfatzidis, 11. Kostas Mitroglou.
Arbitru: Damir Skomina;
arbitri asistenţi: Primoz Arhar, Matej Zunic (toţi din Slovenia);
arbitru de rezervă: Stéphane Lannoy (Franţa);
arbitri asistenţi adiţionali: Slavko Vincic, Matej Jug (ambii din Slovenia)
Cartonaşe galbene: Samaras (14), Papastathopoulos (75).