Spania a câştigat
EURO 2012 după ce a învins Italia cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe stadionul "Olimpic" din Kiev, în finala competiţiei găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie - 1 iulie.
Spania şi-a păstrat titlul continental graţie golurilor marcate de David Silva (14), Jordi Alba (41), Fernando Torres (84) şi Juan Mata (88), reuşind o triplă istorică: prima echipă care cucereşte trei turnee finale majore consecutiv, EURO 2008, CM 2010 şi EURO 2012. Spania şi-a trecut în palmares al treilea titlu european cu acest prilej, egalând recordul Germaniei. Primul titlu european a fost cucerit de spanioli în 1964.
Spania a început mai bine jocul, a avut posesie în prima parte şi şi-a creat câteva situaţii, prin Ramos (7), care a reluat cu capul peste poartă, şi Xavi (10), care a tras peste transversală de la marginea careului. Spania a reuşit să deschidă scorul în min. 14, când Fabregas l-a depăşit pe Chiellini şi a centrat în faţa porţii, de unde David Silva a reluat cu capul în plasă.
Deşi l-a pierdut la scurt timp pe Chiellini, accidentat, Italia a ieşit la joc şi a preluat iniţiativa, având chiar o posesie superioară în faţa Spaniei, un lucru rar întâlnit. Ocaziile nu au întârziat să apară la poarta lui Casillas, care s-a remarcat în min. 17 şi 27, când a respins decisiv din faţa lui De Rossi, respectiv Balotelli. Cassano a expediat două şuturi periculoase (29, 33), dar portarul lui Real Madrid a fost la post de fiecare dată. Balotelli a fost imprecis în min. 38.
Pe acest fond, o contră a Spaniei a dus la majorarea scorului: fundaşul Jordi Alba a încercat să creeze superioritate şi a ajuns în postura de vârf, iar Xavi l-a servit excelent şi scorul a devenit 2-0 (41).
"Squadra Azzurra" a mai avut o oportunitate, dar Casillas a respins şutul lui Montolivo (44), după care Buffon a prins mingea expediată de Silva (45+1).
În partea secundă, Di Natale a avut prima ocazie, dar lovitura sa de cap (46) a trimis mingea peste transversală. Spania a avut apoi şansa să decidă soarta partidei, dar Buffon şi Abate s-au opus la acţiunea lui Fabregas (48), iar arbitrul nu a acordat penalty la henţul evident al lui Bonucci în careu (48).
La poarta cealaltă, Casillas s-a opus golului în min. 51, în faţa aceluiaşi Di Natale.
Meciul s-a încheiat practic în min. 62, când Thiago Motta s-a accidentat, la doar cinci minute de la intrarea pe teren, iar italienii au rămas în 10 oameni, deoarece selecţionerul Prandelli făcuse toate schimbările. Spania a intuit că meciul e decis şi nu a mai forţat, chiar dacă a controlat jocul. Ibericii au marcat şi al treilea gol, prin Fernando Torres (84), găsit excelent de Xavi. Torres a reuşit un fapt unic, devenind primul jucător care a marcat în două finale consecutive de
EURO 2012. Juan Mata a mai dat o lovitură Italiei, la scurt timp după ce a intrat pe teren (88).
Italia a pierdut categoric finala, dar a reuşit, totuşi, un turneu final foarte bun. Italia a rămas cu un singur titlu continental, în 1968, când a găzduit competiţia şi a învins Iugoslavia în finală. În 2000 a jucat finala, fiind învinsă de Franţa cu 2-1, ''gol de aur'' marcat în prelungiri.
EURO 2012, finala
Kiev, stadion: "Olimpic", Spectatori: 60.000
Spania - Italia 4-0 (2-0)
Au marcat: David Silva (14), Jordi Alba (41), Fernando Torres (84), Juan Mata (88).
Spania: 1. Iker Casillas (căpitan) - 17. Álvaro Arbeloa, 3. Gerard Piqué, 15. Sergio Ramos, 18. Jordi Alba - 8. Xavi Hernández, 16. Sergio Busquets, 14. Xabi Alonso - 21. David Silva (7. Pedro Rodríguez, 59), 10. Cesc Fabregas (9. Fernando Torres, 75), 6. Andrés Iniesta (13. Juan Mata, 87).
Selecţioner: Vicente del Bosque.
Rezerve neutilizate: 12. Víctor Valdés, 23. Pepe Reina - 2. Raúl Albiol, 4. Javi Martínez, 5. Juanfran, 20. Santi Cazorla, 22. Jesús Navas, 11. Álvaro Negredo, 19. Fernando Llorente.
Italia: 1. Gianluigi Buffon (căpitan) - 7. Ignazio Abate, 15. Andrea Barzagli, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini (6. Federico Balzaretti, 21) - 21. Andrea Pirlo - 8. Claudio Marchisio, 18. Riccardo Montolivo (5. Thiago Motta, 57), 16. Daniele De Rossi - 9. Mario Balotelli, 10. Antonio Cassano (11. Antonio Di Natale, 46).
Selecţioner: Cesare Prandelli.
Rezerve neutilizate: 12. Salvatore Sirigu, 14. Morgan De Sanctis - 2. Christian Maggio, 4. Angelo Ogbonna, 13. Emanuele Giaccherini, 22. Alessandro Diamanti, 23. Antonio Nocerino, 17. Fabio Borini, 20. Sebastian Giovinco.
Arbitru: Pedro Proença;
arbitri asistenţi: Bertino Miranda, Ricardo Santos (toţi din Portugalia);
arbitru de rezervă: Cüneyt Çakir (Turcia);
arbitri asistenţi adiţionali: Manuel De Sousa, Duarte Gomes (ambii din Portugalia)
Cartonaşe galbene: Piqué (25), Barzagli (44).