CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), partida disputată pe teren propriu, cu echipa CSMS Iaşi, în
etapa a 5-a a Ligii 1.
Golurile clujenilor au fost marcate de Ricardo Cadu (20p) şi Ioan Hora (73). Pentru CSMS Iaşi au înscris Ciprian Milea (69) şi Andrei Herghelegiu (71).
Meciul a început foarte bine pentru feroviari, care au condus autoritat prima repriză. Sougou a avut prima șansă de gol încă din minutul 2, urmat apoi de Adam Vass, care a expediat o torpilă peste porta lui Irimia în minutul 15. Golul, care plutea în aer, a venit în minutul 20, atunci când arbitrul a acordat penalty pentru CFR, la un duel Creţu-Kapetanos. Grecul a căzut de lângă fundașul oaspeților, dar gazdele au contestat vehement decizia centralului Cristi Balaj. A transformat căpitanul Cadu. A fost 1-0 la pauză, iar meciul părea să fie la mâna trupei lui Andone. La revenirea de la cabine, gazdele au intrat în meci amorțite, iar moldovenii au profit din plin: au marcat două goluri în două minute. Milea a înscris cu capul din 7 metri în minutul 69, după o centrare a lui Vladu. Două minute mai târziu, același Vladu face șah-mat apărarea CFR-ului și îl lasă pe Herghelegiu lober în fața porții. Era un neverosimil 2-1 pentru Iași, însă CFR-ul nu s-a lăsat invitată și a egalat situația pe tabela de marcaj în minutul 73. La 2-2 CFR Cluj nu a mai reușit decât o singură fază notabilă, pe final de meci, prin Kapetanos, care a lovit mingea cu capul, iar portarul moldovenilor a respins în corner. Scorul final a fost 2-2, iar CFR Cluj pierde două puncte prețioase în economia campionatului.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Cadu transformă un penalti acordat de centralul Marian Balaci pentru o intervenţie în careu a lui Creţu la Kapetanos;
1-1: Milea egalează cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Vladu;
1-2: Herghelegiu împinge mingea în plasă din faţa porţii, după o pătrundere a lui Vladu pe partea stângă;
2-2: Hora readuce egalitatea pe tabela de marcaj cu un şut la colţul lung, după o pasă de la Camora.
CFR 1907 Cluj - CSMS Iaşi 2 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Ricardo Cadu (20p), 1-1 Ciprian Milea (69), 1-2 Andrei Herghelegiu (71), 2-2 Ioan Hora (73)
CFR Cluj: Felgueiras - Pinto, Cadu, Maftei, Camora - Vass, Sare - Sougou (Hora '62), Bastos (Ronny '82), Valente - Kapetanos.
Antrenor: Ioan Andone.
Iaşi: Irimia - Jovanovici, Creţu, Mitrea, Vladu (Onofraş '74) - Milea, Straton (Ţigănaşu '46) - Pătulea (Herghelegiu '67), Tudor, Keita - Ionescu.
Antrenor: Ionuţ Popa.
Cartonaşe galbene: Vass '48 - Creţu '20, Ţigănaşu '59, Milea '61
Meciul a fost arbitrat de o brigadă avându-l la centru pe Marian Balaci şi la cele două linii pe Gheorghe Bogdan şi Daniel Mitruţi.
La finalul jocului, fanii din tribune au aprins mai multe fumigene.
Ioan Andone: "
Este surprinzător rezultatul. Ştiam că va fi un meci foarte greu. Am cedat iniţiativa şi am făcut nişte greşeli nepermise. Cred că jucătorii se simţeau câştigători din prima repriză şi din păcate am pierdut două puncte mari. Trebuie să redevenim echipa care un primeşte gol. Au fost câteva momente de relaxare neînţelese. Nu avem nicio scuză. Trebuia să nu primim niciun gol. Sunt supărat, sunt două puncte mari. CSMS Iaşi e o echipă fără jucători consacraţi, dar care muncesc mult. La Basel va fi un meci foarte greu. O să încercăm o organizare defensivă foarte bună şi să încercăm să înscriem la Basel. Să venim fără gol primit. Avem şansă".
Ionuţ Popa: "
În prima repriză nu prea am contat, CFR a dominat, uneori categoric. Jucătorii mei au pasat greşit în condiţii în care puteam să declanşăm acţiuni de atac bune. În repriza a doua am schimbat la mijloc. A doua repriză a fost a noastră şi dacă Vladu nu era accidentat pe marginea terenului aveam trei puncte. Întreb onorabila comisie de arbitri cât o să primim penalti când adversarul vine în careu şi cade aşa cum bate vântul? Nu îmi convine ca antrenor să suport o manieră de arbitraj, nu mă refer la azi, pentru că nu pot să-i reproşez mare lucru arbitrului. Cred că trebuie revizuite secvenţe din joc. Nu-mi convine să primesc la fiecare joc 11 metri şi adversarii să aibă avantaj pe tabelă. Lupt cu băieţii pe care îi am şi sper să mai scot din ei. E o satisfacţie în plus când ai în lotul ăsta de Divizia A patru foste rezerve din Liga 2".