FC Vaslui a învins în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a 5-a a Ligii 1, în care Marius Niculae a înscris un gol şi a ratat un penalti.
Golurile au fost marcate de Zhivko Milanov (38), Marius Niculae (48) şi Sabrin Sburlea (90).
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Milanov trimite mingea în plasă după ce, la o centrare a lui Varga, balonul şutat de Marius Niculae loveşte iniţial bara.
0-2: Niculae înscrie împingând mingea în poartă, tot după o centrare a lui Varga.
0-3: Sburlea scapă singur pe contraatac şi stabileşte scorul final, cu un şut din aproximativ 11 metri.
În minutul 72, centralul Cristian Balaj a acordat un penalti vasluienilor pentru un fault al lui Tudose la Antal. Marius Niculae a executat, dar a trimis mingea pe lângă poartă.
Gloria Bistriţa - FC Vaslui 0 - 3 (0-1)
Au marcat: 0-1 Zhivko Milanov (38), 0-2 Marius Niculae (48), 0-3 Sabrin Sburlea (90)
Gloria: Dolha - Peteleu, Tudose, Canon, Cafasso - Romario, Enescu - Ayza (Zahiri '51), Predescu, M. Moraes (Bratu '71) - Layo (Curtuiuş '51). Antrenor: Nicolae Manea.
Vaslui: D. Coman - Milanov, Celeban, Varela, Sălăgean - Caue, N'Doye - Varga (Antal '62), Stanciu (Dias '51), Sânmărtean - M. Niculae (Sburlea '74). Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Curtuiuş '58, Tudose '73 - Milanov '24
Arbitri: Cristian Balaj (central) - Octavian Şovre, Florin Păunescu (asistenţi) - Horaţiu Feşnic (rezervă). Observatori: Ioan Craiu, Dan Petrescu
La partida de la Bistriţa au asistat aproxiamtiv 3.500 de spectatori.
Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, nu a fost prezent la meci, din cauza unor probleme de sănătate.
Nicolae Manea: "Asta e diferenţa dintre Gloria şi Vaslui. Porumboiu a adus jucători pe milioane, care pot face diferenţa prin valoarea lor. Dacă până acum spuneam că nu meritam să pierdem, în alte jocuri, acum victoria e clară nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Noi nu ne batem cu Steaua, Dinamo şi Vaslui, ci cu echipele de acelaşi nivel ca noi. Atât au putut jucătorii astăzi. Le-am spus jucătorilor că dacă din toate punctele de vedere îi înţeleg, mai ales la situaţia financiară, există un lucru cu care nu sunt de acord şi anume nu vreau să mă fac de râs. Dacă continuăm aşa, mă retrag. Eu zic că am făcut lucruri bune în condiţii foarte grele. Să nu vă mire dacă o să abandonez, nu e un act de laşitate. Eu am rămas pentru că am adus bani la club şi trebuie să îi recuperez. Nu banii mei, ci de la nişte prieteni care au înţeles situaţia grea şi m-au ajutat. Eu am vrut să plec, dar m-au ţinut jucătorii. Sunt datorii foarte mari, sunt memorii depuse de foştii jucători şi cred că dacă nu-i dăm în zece zile începe depunctarea. Dacă şi-ar mai depune memorii şi actualii jucători ar fi toate şansele ca echipa să fie depunctată. Le-am sus jucătorilor să încercăm să tragem să ne salvăm, dar sunt la capătul puterilor. Nu pot să-i ţii la infinit pe jucători fără bani. Când aduci jucători fără niciun leu ei nu pot fi Messi sau Ronaldo. Spuneţi un nume de la mine din echipă! Le-am spus băieţior că le mai acord două meciuri, altfel nu putem merge aşa".
Marius Şumudică: "Meci dominat în totalitate de noi, chiar dacă nu sunt satisfăcut de exprimarea în joc. Am făcut o primă repriză slabă, în care am intrat în jocul adversarilor, dar a doua a fost mai bună, cu mai multe acţiuni de poartă, cu 11 metri ratat şi cu alte câteva ocazii clare. Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Mai avem de muncă, e ceva psihologic de la meciul cu Fenerbahce când am ratat penalti, dar trebuie să trecem peste această perioadă. Ne aşteată un program infernal, cu Inter Milano şi Steaua. Poate trecem cu bine şi de Steaua, vom mai aduna puncte şi vom fi sus. Când am păşit în stadion m-au trecut fiorii, mi-am adus aminte de perioada petrecută la Bistriţa. Gloria e echipa care mi-a dat şansa să antrenez în Liga 1.Am înţees că domnul Pădureanu are problemă de sănătate, îi doresc tot binele din lume. Mi-aş dori ca Gloria să rămână în Liga 1, dar va fi greu".