Dinamo Bucureşti a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din
etapa a 9-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Viorel Dinu (8 penalti), respectiv Ionel Danciulescu (23 penalti) şi Alexandru Curtean (62).
Universitatea şi Dinamo le-au oferit celor 9.000 de oameni de pe Cluj Arena un spectacol ieftin, la care a contribuit din plin şi brigada de arbitri. Un meci slab calitativ, hulit de unii dintre spectatori, care şi-au acuzat favoriţii de non-combat, a fost stricat şi mai mult de arbitrul Teo Crăciunescu, "la pachet" cu asistenul Sebastian Stoianov. Crăciunescu jr. l-a tratat cu indulgenţă pe dinamovistul Boubacar chiar în debutul partidei, după ce mijlocaşul a oprit ca la handbal o minge, în postură de ultim apărător. Senegalezul a primit doar galben, deşi s-ar fi impus chiar eliminare. Ca să compenseze, arbitrul de centru a dictat foarte uşor penalty la un duel dintre Pulhac şi Dinu. Atacantul clujean a marcat fără probleme şi "U" conducea într-un meci pe care părea că-l poate controla. După două ocazii dinamoviste, Drăghici a scăpat singur cu Naumovski, dar şi-a demonstrat limitele şi a ezitat să-l lobeze pe portar. A fost agăţat din spate de Pulhac, dar Crăciunescu a lăsat jocul să curgă, deşi avea circumstanţe de penalty (15). Olteanul a dictat 11 metri, însă în celălalt careu, într-un moment în care Erico avea prim-planul în faţa lui Dănciulescu, însă atacantul s-a prăbuşit teatral. "Corbul" a adus egalarea de la punctul cu var. Repriza secundă n-a adus forcingul gazdelor, cum s-ar fi aşteptat fanii de pe Cluj Arena, ci Dinamo a preluat controlul. "Studenţii" le-au permis adversarilor să combine în jumătatea lor, iar în minutul 62 dinamoviştii au reuşit să marcheze, dintr-o nouă fază făcută praf de brigada de arbitraj. Aflat într-un off-side evident, Nica a cominat cu Alex Curtean, iar mijlocaşul, la una dintre primele lui acţiuni de poartă, a înscris din centrul careului. Nici la 1-2 clujenii n-au reuşit să ducă jocul înspre poarta lui Naumovski. Totuşi, în minutul 83, când eşecul Universităţii era deznodământul aşteptat de toată lumea, Boubacar a făcut gafa etapei, servindu-l pe Viorel Dinu şi lăsându-l pe atacant singur cu Naumovski. Dinu a trimis, însă, puţin pe lângă poartă şi a alimentat scenariul fanilor care vedeau un non-combat al gazdelor.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Centralul Teodor Crăciunescu acordă penalti pentru Universitatea Cluj după ce Dinu cade în careu lângă Pulhac. Lovitura de la 11 metri este transformată de Viorel Dinu.
1-1: Dănciulescu egalează dintr-un penalti acordat după ce a căzut în careu lângă Enrico.
1-2: Curtean stabileşte rezultatul final trimiţând mingea în poarta adversă, după o pasă de la Nica.
Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti 1 - 2 (1-1)
Au marcat: 1-0 Viorel Dinu (8p), 1-1 Ionel Dănciulescu (23p), 1-2 Alexandru Curtean (62)
"U" Cluj: Balauru - Ciupe, Christou, Erico, V. Lupu - Pătraşcu, V. Gheorghe, Muzac (Cleiton '60), Dos Santos (Nicola '78) - V. Dinu, Drăghici (Popa '66).
Antrenor: Cristian Dulca.
Dinamo: Naumovski - Nica, Luchin, Dr. Grigore, Pulhac - C. Matei, C. Munteanu, Boubacar - Curtean (Filip '63), Ţucudean (Alexe '76), Dănciulescu.
Antrenor: Dario Bonetti.
Cartonaşe galbene: V. Dinu '50 - Boubacar '2, Pulhac '7, Nica '34
Arbitri: Teodor Crăciunescu (
central) - Ovidiu Artene, Sebastian Stoianov (
asistenţi) - Cristian Balaj (
rezervă).
Observatori: Sorin Boca, Bogdan Nicolae.
Cristian Dulca: "
Nu e un lucru bun să pierzi două meciuri la rând. Băieţii şi-au dorit mult victoria, am condus, dar, din păcate, am pierdut. Am avut două ocazii mari, pe a lui Dinu nu îmi explic cum a putut s-o rateze. Sunt dezamăgit de rezultat, pentru că puteam scoate un punct, la fel ca şi cu Astra. Dacă a fost ofsaid la golul lui Dinamo, atunci îl felicit pe domnul arbitru că a mai reuşit să strice un joc. Important este să rămânem uniţi şi puternici. Avem o deplasare la Tulcea, foarte grea, pentru că trebuie să plecăm de luni cu autocarul. Vor juca fotbalişti care au evoluat mai puţin".
Anamaria Prodan: "
Ce să mai spun despre arbitraj? Această brigadă, în următorul meci, probabil că va arbitra Steaua şi cele mai bune echipe din România. Ăsta este bonusul pentru cei care fac asemenea greşeli. Simt frustrare. A dat primul "11" pentru noi, iar pentru Dinamo a dat în compensaţie, ca pe vremea comunismului. Este viciere de rezultat, este furăciune pe faţă. Alte trei puncte luate şi ne mirăm de ce lumea pleacă din fotbal, de ce vrem arbitri străini. Din această cauză, pentru că trezeşti în încă 3-4 meciuri cu astfel de arbitri penibili şi retrogradezi. Crăciunescu n-are nicio treabă, merge liniştit acasă, nu-l interesează câţi bani ai băgat. A făcut praf acest meci, de la un capăt la altul. Ei se duc la şpriţ după meci şi nu le pasă".
Ionel Dănciulescu: "
Mă bucur că am reuşit să joc iar un meci întreg, după foarte mult timp. Era important să câştigăm, mai ales că veneam după două meciuri în care nu am câştigat! A fost un meci greu, importantă e victoria pentru moral. E prematur să ne gândim la titlu, am câştigat un singur meci, nu am câştigat absolut nimic. Nu pot să comentez arbitrajul, sunt oameni specializaţi care pot să îşi dea cu părerea. Important pentru mine e să joc atunci când se apelează la mine. Am răbdare şi voi avea. Nu mai gândesc la nervi, important e să joc fotbal atât cât voi juca. Trebuie ca Dinamo să câştige, pentru că nu am avut o perioadă foarte bună în ultimul timp".