Echipa de ligă secundă CF Brăila s-a calificat în optimile de finală ale
Cupei României la fotbal, după ce a învins pe Viitorul Constanţa cu scorul de 6-5, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 0-0, după prelungiri, joi, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
Viitorul a ratat un penalty în min. 20, prin Vasilică Cristocea, iar cele două echipe au jucat în 10 oameni încă din prima repriză.
La loviturile de departajare, tinerii Vaştag şi Bălaşa au ratat de la Viitorul, iar de la gazde a irosit lovitura Pungă, astfel că brăilenii merg mai departe.
CF Brăila este a treia echipă din liga secundă care se califică în optimi, după FC Botoşani şi Delta Tulcea.
Stadion "Municipal", Brăila
CF Brăila (Liga 2) - Viitorul Constanţa 0-0, după prelungiri; 6-5 la loviturile de departajare
Au executat în ordine loviturile de departajare: Daniel Ochia 1-0 (gol), Andrei Vaştag 1-0 (ratare - apără Ştefan Leu), Dinu Sânmărtean 2-0 (gol), Romaio Benzar 2-1 (gol), Andrei Puşcaşu 3-1 (gol), Cristian Gavra 3-2 (gol), Georgel Pungă 3-2 (ratare - apără Alexandru Buzbuchi), Claudiu Herea 3-3 (gol), Alexandru Bălţoi 4-3 (gol), Alin Cârstocea 4-4 (gol), Laurenţiu Ivan 5-4 (gol), Ionuţ Vînă 5-5 (gol), Dan Spiridon 6-5 (gol), Mihai Bălaşa 6-5 (ratare - bară).
Vasilică Cristocea (Viitorul) a ratat un penalty în min. 20 (şut pe lângă poartă).
CF Brăila: Leu - Spiridon, Ignat, L. Ivan (cpt.), D. Sânmărtean - M. Voicu (64 Bosoi), Ochia, Puşcaşu, Frunză (75 Pungă) - B. Rusu, Câmpeanu (40 Bălțoi).
Antrenor Alin Pânzaru.
Viitorul: Buzbuchi - Bălașa, Țîru, Puțanu, Turcu - Benzar, Herea - Albu (59 Vaștag), Cristocea (70 Gavra), Cârstocea - V. Rusu (91 Vână).
Antrenor Cătălin Anghel.
Cartonaşe roşii: Dan Ignat (Brăila, 19), Laurenţiu Turcu (Viitorul, 23).
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu, Bogdan Gheorghe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Ionuţ Valentin Iugulescu (Târgovişte). Observatori: Corneliu Groza (Iaşi), Ion Dănciulescu (Târgovişte).