CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (2-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din
etapa a 10-a a Ligii 1, în care de la fiecare grupare a fost eliminat un jucător şi în ultimele cinci minute s-au înscris trei goluri.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Kapetanos (5), Mureşan (35 penalty, 55), Bjelanović (88) şi Luis Alberto (90). Pentru Gloria Bistriţa a înscris Zahiri, în minutul 90+3
În minutul 33, de la Gloria Bistriţa a fost eliminat Kanon pentru o intervenţie dură la Kapetanos. CFR Cluj a rămas, de asemenea, fără un jucător, în minutul 61, când a fost eliminat Aguirregaray după o intrare cu talpa la un adversar.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Kapetanos deschide scorul cu capul, din aproximativ 7 metri, după o centrare a lui Sougou;
2-0: Mureşan transformă un penalti acordat de centralul Adrian Cojocaru după faultul lui Kanon la Kapetanos;
3-0: Mureşan înscrie al treilea gol al clujenilor trimiţând mingea în poartă, după o pasă de la Sougou;
4-0: Bjelanović majorează diferenţa, cu un şut de la aproximativ 18 metri;
5-0: Luis Alberto reuşeşte primul său gol pentru CFR Cluj, după o pasă de la Camora;
5-1: Zahiri stabileşte scorul final, cu un şut din apropierea porţii gazdelor.
CFR 1907 Cluj - Gloria Bistriţa 5 - 1 (2-0)
Au marcat: 1-0 Pantelis Kapetanos (5), 2-0 Gabriel Mureşan (35), 3-0 Gabriel Mureşan (55p), 4-0 Saša Bjelanović (88), 5-0 Luis Alberto (90), 5-1 Yedi Zahiri (90+3)
CFR: Felgueiras - Ivo Pinto, Maftei, Rada, Camora - Sougou (Sepsi '86), G. Mureşan, Aguirregaray, Valente (Luis Alberto '65) - Bastos, Kapetanos (Bjelanović '69).
Antrenor: Ioan Andone.
Gloria: Dolha - Peteleu, Kanon, Al. Tudose, Ayza (Năstase '41) - Predescu, P. Anton, Romario (Feher '65), Zahiri - Reano, Curtuiuş (Laio '57).
Antrenor: Nicolae Manea.
Cartonaşe galbene: Kapetanos '51 - Năstase '45+1, Anton '54
Cartonaşe roşii: Aguirregaray '61 - Kanon '33
Arbitri: Adrian Cojocaru (
central) - Vladimir Urzică, Alexandru Vodă (
asistenţi) - Sergiu Popa (
rezervă).
Observatori: Nicolae Marodin, Viorel Boit
În minutul 37, tehnicianul Nicolae Manea a avut un conflict cu un suporter al echipei CFR Cluj.
Ioan Andone: "
Jocul de atac l-am avut foarte bun. E prima dată când înscriem cinci goluri și prima dată când câștigăm clar. Am făcut o partidă bună, cea mai bună de pe teren propriu. Suporterii au fost și ei foarte încântați. Am avut ocazii clare, faze multe de poartă, Dolha a avut o prestație excepțională. Arbitrul Adrian Cojocaru a făcut o greșeală, Aguirregaray nu trebuia eliminat. El s-a dus prea târziu la faultul care l-a provocat. La faza cu Kapetanos era roșu clar. Nu știu dacă au avut penalty, vreau să văd dacă era ținere a lui Maftei, dar de unde am văzut eu era ținere reciprocă. În retur vom cere arbitri străini. A fost o victorie importantă în urma unui joc bun. Până la meciul cu Steaua mai avem un meci, la care ne gândim deja. Cu Steaua va fi un derby, sunt covins că va fi și un stadion plin. Cum mi-am motivat jucătorii pentru meciul cu Bistrița? Știau că cei care nu joacă bine azi, nu vor juca cu Manchester United. Au tras tare, s-au dăruit, dar oricum vor fi schimbări la partida cu Manchester United. O să-i analizăm, vom studia ce formulă vor alinia, oricum au un lot extrem de valoros, au de unde alege".
Iuliu Mureșan: "
Bistrița a venit foarte hotărâtă să facă punct sau puncte, dar noi am înscris repede. La golul doi s-a rupt echilibrul. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar și noi am avut gol valabil. Nu a fost ofsaid la Sougou, iar la Kapetanos a fost penalty clar. Aguirregaray e o pierdere importantă pentru echipă, va sta cel puțin două etape, dar bine că nu s-a accidentat".
Nicolae Manea: "
Nu e o înfrângere uşoară, am pierdut la un scor prea sever. N-aş vrea să spun că asta e diferenţa dintre CFR Cluj şi Gloria, pentru că această diferenţă a făcut-o arbitrul. Ne-a eliminat un jucător, nu ne-a dat un penalty la 1-0. În rest, atât putem. După primul gol, din ofsaid, am avut ocazii, am avut penalty-uri pe care arbitrul nu le-a dat, după care a fost eliminat Kanon şi am luat golul doi din 11 metri. Vrem să fim lăsaţi să jucăm fotbal!".