Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în
etapa a 11-a a Ligii 1, în care a evoluat în ultimul sfert de oră în inferioritate numerică.
Golurile au fost marcate de Astafei (26) şi Bawab (38) pentru Gaz, respectiv Alexe (17) şi Trtovac (48, autogol) pentru Dinamo.
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Alexe deschide scorul cu un şut din faţa porţii, după o pasă de la Dănciulescu.
1-1: Astafei egalează, trimiţând în plasă mingea primită de la Bawab, după o cursă a acestuia pe partea stângă.
1-2: Bawab înscrie cu călcâiul, după o pasă de la Astafei.
2-2: Trtovac trimite mingea în propria poartă, la o centrare a lui Cătălin Munteanu.
Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti 2 - 2 (2-1)
Au marcat: 0-1 Marius Alexe (17), 1-1 Victoraș Astafei (26), 1-2 Tha'er Bawab (38), 2-2 Jasmin Trtovac (48, autogol)
Gaz: Greab - Buzean, Frăsinescu, Khubutia, Trtovac (Bud '84) - Tahar, Todea - Astafei, Eric, C. Petre - Bawab.
Antrenor: Cristian Pustai.
Dinamo: Naumovski - Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac - C. Matei (Rus '46), Munteanu, Boubacar - Curtean (Ţucudean '46, Koulibaly '83), Dănciulescu, Alexe.
Antrenor: Dario Bonetti.
Cartonaşe galbene: Bawab '34, Tahar '85 - Rus '51, Pulhac '57, Nica '62, '78
Cartonaş roşu: Nica '78
Arbitri: Istvan Kovacs (
central) - Dragoş Iliescu, Daniel Mitruţi (
asistenţi) - Marian Bordean (
rezervă).
Observatori: Patriţiu Abrudan, Alexandru Boc.
La acest meci Ionel Dănciulescu a trecut pe primul loc în clasamentul all-time al prezenţelor în
Liga 1, devansându-l pe Costică Ştefănescu. Dănciulescu a jucat meciul 491 în Liga 1, în timp ce Ştefănescu a disputat 490 de partide.
Cristian Pustai: "
Putem spune că am pierdut două puncte, dar este tardiv să ne mai lamentăm. Am jucat bine spre foarte bine, dar am făcut mari greşeli în defensivă. Aproape că ne-am marcat singuri ambele goluri ale lui Dinamo. Am zis că echipa noastră va arăta altfel, sper ca după pauza cauzată de meciurile naţionalei să arătăm şi mai bine. Avem jucători care se accidentează foarte repede, dar trebuie să strângem rândurile şi să nu ne mai marcăm singuri goluri. Am jucat cu o echipă mare, Dinamo, iar la aceste jocuri se vede o determinare superioară. Dinamo arată din ce în ce mai bine. Bawab a avut o execuţie fabuloasă şi la meciul cu Universitatea Cluj şi acum. Ne anunţăm o echipă puternică cu el şi cu Eric. L-am felicitat pe Dănciulescu pentru recordul pe care l-a stabilit, mi se ridică şi părul pe mâini când mă gândesc la asta. Ar trebui să fie dat ca exemplu tuturor tinerilor, că se poate şi aşa".
Tha'er Bawab: "
Am luat un punct, dar la cum a curs meciul, trebuia să batem, le-am fost superiori dinamoviştilor. Este un meci pe care-l puteam câştiga, eram mai liniştiţi acum. Asta vrut Dumnezeu, ăsta este fotbalul. Noi am jucat mai bine, dar n-am luat 3 puncte. Cum am dat acel gol? Aşa s-a nimerit, eu nu prea dau bine cu dreptul, dar aşa a fost să fie. Tot timpul spuneţi că am fost la Real şi la Barcelona, asta spune ceva despre mine. Cu multă muncă, poate ajung şi la o echipă mare. Nu contează echipa, să vină oferta şi merg acolo".
Ionel Dănciulescu: "
Am început bine jocul, dar am pierdut două puncte. Golul lui Bawab a fost de generic! Ne-a fost greu să ne desfacem adversarul și pentru mine personal este un eșec. Noi am venit aici să câștigăm. Sunt destul de amărât și supărat după acest rezultat, mai ales că am avut 1-0 și am controlat jocul. Este o seară nu foarte fericită pentru mine și pentru colegii mei. Suntem cu toții vinovați pentru primirea celor două goluri, dar nu știu dacă din 10 situații Bawab ar mai înscrie măcar o dată. Eram convinși că putem întoarce rezultatul, dar mai mult de egalare nu am putut. Am rămas și în 10 câteva minute. Ne așteptam la mai mult, dar asta este viața. Suntem într-o perioadă de reconstrucție și avem nevoie de liniște și timp. Avem un grup de jucători tineri talentați și sperăm să ducem lucrurile spre un făgaș normal. Nu este ușor, dar trebuie să ne pregătim mai bine, să vorbim mai puțin și să jucăm fotbal".