Rapid pierde la Targoviste evoluand in superioritate numerica (video)
Rapid Suceava a pierdut cu scorul de 2-0 (0-0) meciul susţinut ieri, pe terenul grupării Chindia Târgovişte, contând pentru etapa a 9-a a Ligii 2. Chiar dacă au avut în faţă o echipă deosebit de determinată, sucevenii au irosit o bună şansă de a-şi îmbunătăţi zestrea de puncte. "Ceferiştii" n-au cum să se împace deloc cu acest rezultat, în condiţiile în care formaţia gazdă a evoluat cu un om mai puţin pe teren încă de la jumătatea reprizei întâi, când mijlocaşul Chindiei, Cherchez, a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe de galbene.
După o primă repriză echilibrată şi săracă în faze de poartă, sucevenii şi-au propus să forţeze victoria în repriza a doua. Formaţia gazdă s-a apărat însă cu calm şi a contraatacat periculos ori de câte ori a avut ocazia, cum s-a întâmplat şi în minutul 60, când centrarea lui Honciu a fost deviată nefericit în propria poartă de către fundaşul central Lozneanu. Rapidiştii au resimţit din plin şocul primirii golului, astfel că au mai fost surprinşi o dată 8 minute mai târziu, când juniorul Băluţă a înscris cu un şut imparabil de la 16 metri.
Fostul fotbalist tunisian Selim Benachour a preluat conducerea tehnică a echipei Foresta Suceava, care a retrogradat în Liga 3 la finalul sezonului trecut.
...
Fostul internaţional Florentin Petre a preluat conducerea tehnică a echipei Foresta Suceava, el semnând un contract valabil până la finalul acestui sezon, a anunţat clubul...
Clubul Sportiv Foresta Suceava ar putea depăşi blocajul în care a intrat din cauza datoriilor către Finanţe cu sprijinul unui investitor privat. Dar posibila revenire a echipei de...
În mai puţin de un an, ba chiar la şase luni de când Suceava apărea la televiziunile naţionale prin prisma meciului de Cupa României dintre echipa locală şi Steaua Bucureşti, proiectul...
Chiar dacă în ultimele săptămâni activitatea de la club s-a desfășurat în condiții de avarie din cauza problemelor financiare, echipa suceveană a reușit să...
Ieri după-amiază s-au aflat faţă-n faţă pe "Areni", Foresta Suceava şi FC Braşov, două formaţii cu mari probleme financiare, care-şi duc zilele de astăzi pe mâine....
Chiar dacă problema datoriei de 300.000 de lei către Fisc n-a fost încă rezolvată, fotbaliștii de la Foresta Suceava se antrenează cu gândul că situația va fi...
Tehnicienii Cristi Popovici şi Marius Gireadă nu mai sunt antrenorii grupării sucevene începând de ieri. Cei doi tehnicieni au negociat timp de mai multe zile cu conducerea...
În condiţiile în care italianul Alessandro Masella este accidentat, iar apărarea oricum n-a fost punctul forte al Forestei în turul campionatului, oficialii grupării sucevene încearcă...
Foresta a încheiat în această iarnă conturile cu Marius Matei, Răzvan Avram şi Vlad Bujor. Cei trei n-au rămas însă prea mult fără angajament după despărţirea de gruparea suceveană....
Originar din insula Santa Lucia, un micuț stat din zona Americii Centrale, Eric Fannis, atacantul de culoare al Forestei din perioada 1997-2001, a fost primul jucător exotic din fotbalul...
Alejandro Campano
Spania
47 ani
Blaise Yaméogo
Burkina Faso
32 ani
Brian Steen Nielsen
Danemarca
57 ani
Claudiu Bunea
România
44 ani
Danny Webber
Anglia
44 ani
Georgică Petroiu
România
38 ani
HANSA ROSTOCK
Germania
60 ani
Jimmy Nicholl
Irlanda de Nord
69 ani
Jordy Bujis
Olanda
37 ani
Keko
Spania
34 ani
Kent Nielsen
Danemarca
64 ani
Khalid Boulahrouz
Olanda
44 ani
Kuami Agboh
Togo
48 ani
Lomana LuaLua
RD Congo
45 ani
Marcos Alonso
Spania
35 ani
Matthias Schwarz
Germania
38 ani
Pachín
Spania
87 ani
Paul Muntean
România
39 ani
Sergi Barjuán
Spania
54 ani
Ștefan Vlădoiu
România
27 ani
Terry Butcher
Anglia
67 ani
Thomas Kleine
Germania
48 ani
Tom Huddlestone
Anglia
39 ani
Valentin Bărbulescu
România
40 ani