Echipa CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale
Cupei României, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia FC Botoşani, din Liga 2, în optimile de finală ale competiţiei. Golurile au fost marcate de Saša Bjelanović (57) şi Luis Alberto (62).
CFR s-a calificat în sferturile Cupei României după 2-0 cu FC Botoşani, golurile fiind marcate în repriza secundă. Moldovenii au făcut faţă cu brio partidei, dar s-au lovit de excelentul Mario Felgueiras. Instalat recent în funcţia de antrenor principal, Paulo Sergio a urmărit meciul din tribune, iar pe bancă a luat loc Francisc Dican, secund şi în mandatul lui Andone. În două partide, Dican a obţinut două victorii, învingând pe Turnu Severin şi aseară pe Botoşani. Fără şanse la titlu, clujenii au anunţat că obiectivul principal rămâne Cupa României, drumul cel mai scurt spre o participare în Europa League în sezonul următor. În Gruia s-a prezentat FC Botoşani, din liga a doua, dar o echipă care reuşise în turul anterior să o elimine pe FC Vaslui. Cu Bordeanu şi Croitoru în prim plan, moldovenii au ţinut piept "feroviarilor" mai mult de o repriză şi au reuşit să pună probleme la poarta lui Felguieras. Cârjan s-a trezit nemarcat în careul gazdelor după o centrare primită de la Todoran, dar a reluat defectuos, cu capul, iar Felguieras nu a avut nici un fel de problemă. "Ceferiştii" au jucat la relanti, Bjelanovici a rămas în avanposturi, însă a fost ţinut în permanent de fundaşii centrali moldoveni. Bastos a mai dezmorţit tribunele amorţite de frig şi plictiseală cu o execuţie spectaculoasă în ultimele secvenţe ale primei părţi, însă mingea a trecut peste poartă, iar croatul Bjelanovic a închis repriza cu o ratare incredibilă din 10 metri. Surprinzător, la reluare oaspeţii au fost mai periculoşi, dar Felgueiras a fost atent în ciuda valorii inferioare a adversarilor. Croitoru şi Fulop l-au pus la grea încercare pe portughez. Felgueiras a blocat şi şutul surprinzător a lui Maghici, al treilea pe poartă în doar 10 minute, iar "ceferiştii" s-au trezit din letargie. Au avut nevoie de un corner executat perfect de Bastos şi de o reluare simplă a lui Bjelanovic (57). După doar câteva minute "feroviarii" au făcut 2-0 după o fază asemănătoare, dar de această dată Luis Alberto s-a aflat la finalizare (63). Oaspeţii au încercat să marcheze măcar golul de onoare, au reuşit prin Croitoru, dar tuşierul Avram a semnalizat offside. Fluier final şi calificare lejeră pentru "ceferişti" în sferurile Cupei României, competiţie pe care au mai câştigat-o de trei ori. Accidentat pe 6 august în prelungirile partidei cu FC Vaslui, din Liga 1, Ciprian Deac a intrat aseară pe teren pentru prima dată. El l-a înlocuit pe Hora în minutul 84 şi a fost întâmpinat cu aplauze de cei 2.000 de spetatori prezenţi la meci. Deac nu este pus la punct din punct de vedere fizic şi, cel mai probabil, jucătorul va ajunge la capacitatea sa maximă după pregătirea de iarnă.
CFR Cluj - FC Botoşani 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Saša Bjelanović (57), 2-0 Luis Alberto (62)
CFR Cluj: Felguieras - Ivo Pinto, Rada, Maftei, Camora - Celestino (Kivuvu '73), Luis Alberto - Hora (Deac '85), Bastos, Nicoară (Rui Pedero '46) - Bjelanović.
Antrenor: Francisc Dican.
FC Botoşani: Stamatin - Patache, C. Dinu, Ursu, Acsinte - Maghici, Vaşvari, Todoran (V. Bordeanu '76), M. Croitoru - Fulop (Vraciu '59), Cârjan (Ghiceanu '73).
Antrenor: Cristian Popovici.
Cartonaşe galbene: Ivo Pinto (87) - Maghici (37).
Arbitri: Teodor Crăciunescu (
central) - Valentin Avram, Gabriel Stroe (
asistenţi) - Marian Bordean (
rezervă).
Observatori: Aron Huzu, Petre Mehedinţu.