CSMS Iaşi a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru
etapa a 14-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Keita '3, Tincu '20, Straton '42 şi Ţigănaşu '62.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Keita a marcat cu capul din careu, după o lovitură liberă de pe dreapta executată de Ţigănaşu
2-0: Herghelegiu a fost faultat în careu de Szilagyi din postura de ultim apărător, iar arbitrul a acordat lovitura de la 11 metri, transformată de Tincu
3-0: Straton a împins mingea în poartă după ce Balauru a respins în faţă o centrare a lui Ţigănaşu de pe partea dreaptă
4-0: Ţigănaşu a scăpat singur pe stânga, a intrat în careu şi a înscris
CSMS Iaşi - Universitatea Cluj 4 - 0 (3-0)
Au marcat: 1-0 Souleymane Keita (3), 2-0 Răzvan Tincu (20), 3-0 Bogdan Straton (42), 4-0 Alexandru Țigănașu (62)
CSMS Iaşi: Irimia - Creţu, Tincu, Avrămia, Ţigănaşu - Straton - Ciucur (Onofraş '57), Petrovici, Cl. Tudor (Milea '66), Keita (Mitrea '73) - Herghelegiu.
Antrenor: Liviu Ciobotariu
"U" Cluj: Balauru - Ciupe, Szilagyi, Christou, V. Lupu - Muzac - Paulinho (Krumov '68), V. Gheorghe, Dos Santos (Năstăsie '69) - Cleiton, Dinu (Drăghici '69).
Antrenor: Marius Popescu
Cartonaşe galbene: Ciucur '5, Petrovici '15, Keita '57, Avrămia '75, Creţu '76 - Christou '40, Muzac '45
Cartonaşe roşii: Petrovici '34 - Szilagyi '19
Meciul a fost arbitrat de Adrian Cojocaru, ajutat de Andrei Constantinescu şi Daniel Hulubei. Rezervă a fost Eduard Ioniţă. Observatori au fost Sajtos Laszlo şi Romeo Pascu.
La meci au fost prezenţi circa
1.500 de spectatori.
Liviu Ciobotariu: "
Este o gură de oxigen, veneam după mai multe rezultate negative, presiunea era mare și pe jucători și pe staff. Mă bucur că am reușit a doua victorie, dar în continuare avem minusuri în faza ofensivă, unele ratări care mă scot din sărite. Petrovic a făcut o greșeală pe care eu nu o să i-o iert, putea să ne coste meciul dacă aveam ghinion. În multe jocuri nu am avut șansă, acum e bine că am câștigat.Putem să ne salvăm de la retrogradare, eu sunt sigur că putem redresa situația și să începem să acumulăm puncte".
Răzvan Tincu: "
Nu ne așteptam să câștigăm atât de categoric, dar e corect după ceea ce s-a întâmplat pe teren. A fost o descătușare după meciurile mai puțin reușite pe care le-am avut până acum. Am avut discuție în vestiar cu colegii și am stabilit să tragem cât putem pentru victorie, mai ales că era un meci foarte important pentru noi. Credem în continuare în îndeplinirea obiectivului, ne dorim să jucăm și la anul în Liga 1".
Marius Popescu: "
Orice înfrângere de asemenea manieră nu pică bine. A fost un meci ciudat, într-o seară ciudată. A fost cea mai slabă prestație a noastră, mai ales în cea de-a doua repriză. Trebuie să strângem rândurile, este inexplicabil ceea ce s-a explicat în această seară. Au luat meciul mai ușor, nu pot să-mi dau seama. Jucătorii trebuie să fie profesioniști, să se antreneze, e vorba de meseria lor, asta dincolo de problemele financiare. Din păcate, ne păstrăm obiceiul să reactivăm echipele. Acum urmează o serie foarte grea și vom vedea ce vom putea să facem. Noi nu știm ce se va întâmpla la nivelul clubului, nu cunoaștem discuțiile privind sosirea unor eventuali noi investitori".