Echipa Rapid a pierduti, luni, cu scorul de 4-5, în urma loviturilor de departajare, partida amicală disputată cu formaţia Torpedo Kutaisi în cadrul stagiului de pregătire din Spania.
Partida, decisivă pentru accederea în faza următoarea a turneului "Marbella Cup", s-a încheiat la egalitate, după 90 de minute scorul fiind 1-1. Golul formaţiei giuleştene a fost marcat de Nicolae Grigore în minutul 24.
La loviturile de departajare pentru Rapid au înscris E. Dică, Al. Coman şi Ad. Grigore şi au ratat Păun şi Mardare.
Antrenorul Marian Rada a început meciul cu următorul unsprezece: Peçanha - Al. Coman, Abrudan, Oros, Vasile - N. Grigore, A. Matei, E. Dică, Grigorie - Ciolacu, Martin.
După pauză au mai intrat: Mardare, Păun, I. Voicu, Walace, Călin şi Dăescu.
Formaţia Rapid a mai disputat patru meciuri de verificare în cantonamentul din Marbella, cu Dnepr Dnepropetrovsk (scor 1-3), Videoton FC Székesfehérvár (scor 1-3), Guangzhou Evergrande (scor 1-0) şi Rubin Kazan (scor 1-0).