CS Turnu-Severin a obţinut prima victorie din perioada de pregătire pentru retur, câştigând cu 2-1 amicalul susţinut vineri, pe stadionul "Municipal", în faţa echipei CSM Râmnicu-Vâlcea din Liga 2. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristian Poiană (1) şi Mihai Roman (90 penalty), replica grupării din Zăvoi venind de la Andrei Neagoe (23).
Severin: Panagopoulos - Moustakis, Tătaru, Asanovic, Velcovici - Brata, Olah, Hazanovic, Poiană - Arnăutu, Tole.
Au mai intrat: Mecea, Stavros - Biris, Avramescu, Dăruială, Roman, Arezina, Negotei, Bubalo, Tripsas, Papagerides, Villas, Brozbic, Vladimir.
Antrenor Ionel Gane.
Vâlcea: Hotoboc - Tomozei, Plecanciuc, Dumitraşcu, Vătăjelu - Pârvu, Nicolae - Vasile, Neagoe, Surugiu - Stoica.
Au mai jucat: Pascal - Cruceru, Popa, Eremia, Ionescu, Florea, Vlad, Pădurariu, Ştefan.
Antrenor Laurenţiu Tudor.
"Nu pot să pun că sunt foarte mulţumit sau că mă bucur de această victorie cu 2-1, cu toate că rezultatul mă interesează tot timpul. Ar fi multe concluzii de tras. E greu să faci imediat o echipă, după ce ai schimbat întreg lotul, fiindcă relaţiile de joc au de suferit. Mai avem o lună la dispoziţie să facem o echipă aşa cum îmi doresc eu şi care să fie pe placul suporterilor. Eu îi mai aştept pe Florin Costea şi Dorel Stoica! Am vorbit cu ei şi sper să se alăture lotului săptămâna viitoare", a spus Jerry Gane, care în urma acestui joc va stabili un lot de 26 de jucători, cu care va pleca luni în Serbia, la Kladovo, în al doilea stagiu de pregătire.