Universitatea Cluj a câştigat partida amicală contra campioanei Lituaniei, FK Ekranas, scor 3-1, înregistrând, astfel, primul succes în stagiul de pregătire din Antalya.
Lituanienii au deschis scorul în minutul 13, prin Arsenij Buinickij, însă Ninu a egalat în minutul 39 printr-un şut de la mare distanţă, conform site-ului oficial al balticilor. Cu câteva secunde înaintea finalului de repriză, clujenii au trecut în avantaj, marcând printr-o lovitură de cap. La şase minute după reluare, un fotbalist al "studenţilor" a primit cartonaşul roşu, însă arbitrul întâlnirii a permis ca eliminatul să fie înlocuit, astfel că s-a continuat "11" contra "11". Şapte minute mai târziu, elevii lui Ioan Viorel Ganea au majorat diferenţa de pe tabelă, "U" marcând prin Borza dintr-o fază caracterizată drept "foarte frumoasă" de către site-ul oficial al balticilor.
S-a terminat 3-1, Apostu (58), iar "U" a bifat prima victorie din stagiul din Antalya.
În primul joc din staţiunea Belek, elevii lui Ganea au pierdut, scor 2-4, contra Vojvodinei Novi Sad, ocupanta locului patru din Superliga Serbiei. Conform programului stabilit la plecarea în Turcia, următorul meci al clujenilor se va disputa contra armenilor de la Gadzasar, locul trei în prima ligă.